În baza convenţiei pot fi acordate credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate beneficiarilor măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - Campania 2011.
Economie
Au fost aprobate primele 150 de solicitări în cadrul Programului Casa Verde
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor anunţă persoanele fizice care au depus dosare de finanţare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă că Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti (AFM) a aprobat primele 150 dosare.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Subvenţii fixe pentru fermele mici
Sistemul simplificat propus a se aplica din anul 2014 urmează a fi definit de fiecare stat membru al Uniunii Europene pe baza unor principii prin regulament.
- 22 Noiembrie 2011
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 22 Noiembrie 2011
- Citeste
Avem 6,22 milioane de salariaţi
Conform Prognozei pe termen mediu 2011-2015, elaborată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), numărul mediu de salariaţi va ajunge în 2012 la 6,22 milioane persoane, cu 41.000 persoane mai multe faţă de anul în curs.
- 22 Noiembrie 2011
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Înregistrarea noului certificat calificat la ANAF
Certificatele digitale pentru semnătură electronică sunt valabile un an de zile, fiind necesară înnoirea lor după trecerea acestei perioade.
- 22 Noiembrie 2011
- Citeste
Noutăţi privind înregistrarea operatorilor care utilizează mărcile de garanţie
Marca de garanţie proprie a producătorilor, importatorilor sau vânzătorilor reprezintă semnul individual al acestora, prin care se certifică titlul aplicat pe obiectele din metale preţioase.
- 22 Noiembrie 2011
- Citeste
Sancţiuni pentru imitaţiile de alimente
Actul normativ elaborat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) modifică o Hotărâre de Guvern din anul 2000 privind imitaţiile de produse alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste
Subvenţii fixe pentru fermele mici
Sistemul simplificat propus a se aplica din anul 2014 urmează a fi definit de fiecare stat membru al Uniunii Europene pe baza unor principii prin regulament.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

