ANAF informează că, pentru îmbunătăţirea serviciului de depunere a declaraţiilor fiscale prin metode electronice de la distanţă şi pentru a preveni blocajele în perioadele de vârf, de la 1 decembrie a.c., declaraţiile 100, 300 şi 710 se vor depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe websiteul instituţiei, la adresa www.anaf.ro.
Economie
Eliberarea adeverinţelor pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor de dezvoltare rurală
CJAPIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 "Sprijin pentru zona montană defavorizată", 212 - "Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană" şi 214 - "Plăţi de agro-mediu", din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013..
- 25 Noiembrie 2011
- Citeste
Au crescut comenzile industriale
Potrivit Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, în luna septembrie, ţara noastră a avut al cincilea avans al comenzilor industriale noi din UE, de 14,5%, faţă de luna similară din 2010.
- 24 Noiembrie 2011
- Citeste
Distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor
Contribuabilii organizaţi sub forma asocierilor fără personalitate juridică trebuie să ştie că această obligaţia se îndeplineşte utilizând formularul 104 "Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor", cod 14.13.01.01/dv.
- 24 Noiembrie 2011
- Citeste
Specialiştii OARZ Bihor atenţionează: "Aurul" din eprubetă hotărăşte soarta zootehniei
În ultimii 2 ani, în Bihor, efectivul de bovine de reproducţie la matcă a scăzut de la 49.700 capete, la 42.800 capete, tendinţa fiind de scădere. Acesta este şi motivul pentru care materialul biologic colectat de la tauri, reprezintă o adevărată mină de aur.
- 24 Noiembrie 2011
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Din 2012, salariul minim - 700 lei
Potrivit unui Proiect de Hotărâre, din anul 2012, Guvernul intenţionează să majoreze de la 670 de lei la 700 de lei salariul minim brut pe economie.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Înregistrarea noului certificat calificat
Certificatele digitale pentru semnătură electronică sunt valabile un an de zile, fiind necesară înnoirea lor după trecerea acestei perioade.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Convenţie tripartită BRD-Groupe Societe Generale - APIA - FGCR
În baza convenţiei pot fi acordate credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate beneficiarilor măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - Campania 2011.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Au fost aprobate primele 150 de solicitări în cadrul Programului Casa Verde
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor anunţă persoanele fizice care au depus dosare de finanţare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă că Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti (AFM) a aprobat primele 150 dosare.
- 23 Noiembrie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

