Conform Prognozei pe termen mediu 2011-2015, elaborată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), numărul mediu de salariaţi va ajunge în 2012 la 6,22 milioane persoane, cu 41.000 persoane mai multe faţă de anul în curs.
Economie
DA Bihor: Acordarea de credite în baza certificatelor de depozit
Potrivit Comunicatului Direcţiei pentru Agricultură (DA) Bihor, certificatul de depozit poate deveni o formă de garantare a creditului de producţie contractat de producătorii agricoli care nu au reuşit sau nu au dorit să-şi valorifice producţia agricolă obţinută.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste

Centrul de zi pentru persoane cu scleroză multiplă - Lucrările de construcţie, în grafic
În primul trimiestu de implementare efectivă a execuţiei viitorului Centru de zi pentru persoane cu scleroză multiplă, lucrările sunt în grafic. Antreprenorul a ajuns cu lucrările de reabilitare şi consolidare la primul nivel al clădirii.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste
Precizări privind veniturile obţinute din valorificarea produselor agricole
Contribuabilii care realizează venituri din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială, pentru utilizare ca atare, datorează un impozit de 2% asupra valorii produselor livrate.
- 21 Noiembrie 2011
- Citeste
Topul Brandurilor Bihorene
Timp de mai multe zile, peste 400 de orădeni vor fi chestionaţi cu privire la acele branduri locale care au reuşit să dobândească notorietate, atât pe plan local sau naţional, dar şi internaţional.
- 20 Noiembrie 2011
- Citeste
România, a 12-a inflaţie din UE
Potrivit datelor publicate de Eurostat, inflaţia de 3,6% din octombrie plasează România pe locul 12 în Uniunea Europeană, în condiţiile în care media comunitară a fost de 3,4%.
- 20 Noiembrie 2011
- Citeste
Procesarea laptelui neconform - până la finele lui 2013
Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), România primeşte derogarea de a procesa încă doi ani şi lapte neconform, iar produsele obţinute din acest lapte se vor pune doar pe piaţa naţională.
- 20 Noiembrie 2011
- Citeste
Înscrierea în RIA a producătorilor de alimente
Producătorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie într-un registru electronic postat pe site-ul Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi monitorizaţi, după ce le vor fi verificate calitatea, compoziţia produselor şi procesul tehnologic, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
- 20 Noiembrie 2011
- Citeste
Din 25 noiembrie, depunerea formularului 112 online este obligatorie!
Vineri, 25 noiembrie, inclusiv, este termen limită la depunerea, numai online, Formularului 112- "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".
- 20 Noiembrie 2011
- Citeste
Noi reguli privind aditivii autorizaţi din produsele şi ingredientele alimentare
Comisia Europeană a adoptat două regulamente care instituie două liste noi cu aditivi autorizaţi - din produsele alimentare şi, respectiv, din ingredientele alimentare - care le vor permite consumatorilor să îi identifice mai uşor.
- 18 Noiembrie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

