La data de 26 mai, Comisia Europeană a transmis României că va întrerupe plăţile vizând o parte a proiectelor din cadrul Programului Operaţional Regional (POR).
Economie
Noi prevederi privind soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale
Contribuabilii au posibilitatea de a contesta actele administrative fiscale, prin depunerea, la unitatea fiscală al cărui act administrativ este atacat, a contestaţiei.
- 05 Iunie 2011
- Citeste
Rate mai mari pentru cei cu credite în euro
În această lună, majoritatea băncilor fac resetarea periodică a dobânzilor la creditele cu costul legat de indicatorul Euribor.
- 03 Iunie 2011
- Citeste
DGFP Bihor: Măsuri de simplificare pentru cereale
Definirea plantelor tehnice şi a cerealelor la care face referire OUG nr. 49/2011 se face potrivit Nomenclaturii combinate stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a Consiliului UE privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun.
- 03 Iunie 2011
- Citeste
La CJAPIA Bihor au fost depuse peste 39.000 de cereri pentru subvenţia pe suprafaţă SAPS 2011
Campania de depunere a cererilor de sprijin pe suprafaţă a avut ca termen limită 16 mai, dată după care, până pe 9 iunie, sunt aplicate penalităţi de întârziere.
- 03 Iunie 2011
- Citeste
Înregistrarea în scopuri de TVA prin opţiune
Ordinul MFP 1984/2011 stabileşte criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA).
- 03 Iunie 2011
- Citeste
Declin în construcţii
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul locuinţelor date în folosinţă, în intervalul ianuarie - martie 2011, a scăzut cu 360, respectiv cu 4,5%, la 7.625, comparativ cu perioada similiară din 2010.
- 03 Iunie 2011
- Citeste
Mai puţine posturi la ANAF
Peste 4.900 de posturi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi desfiinţate, concomitent cu închiderea sau comasarea mai multor structuri teritoriale.
- 03 Iunie 2011
- Citeste
Creşte rezerva valutară
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), rezervele valutare ale României au crescut cu 634 milioane euro (2%), de la 32,073 miliarde lei, în aprilie, la 32,707 miliarde lei.
- 02 Iunie 2011
- Citeste
Programul Rabla: încă 60.000 de tichete valorice
Numărul de tichete valorice acordate în acest an în cadrul Programului de înnoire a Parcului auto naţional a fost suplimentat de Executiv cu încă 60.000 de vouchere.
- 02 Iunie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

