Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
Economie
Creşte numerarul în circulaţie
- 29 August 2010
- Citeste
Cererile apicultorilor pentru refacerea şeptelui agricol
Datele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) indică faptul că apicultorii au depus 89 de cereri dpentru refacerea şeptelului apicol, peste 70 la sutăe plată, până la termenul limită de 16 august 2010, în valoare totală de 24,406 milioane lei (aproximativ 5,756 milioane euro), pentru achiziţionarea medicamentelor necesare combaterii unor boli şi pentru refacerea şeptelului apicol.
- 29 August 2010
- Citeste

APM Bihor: Au fost aprobate primele 58 dosare pentru Programul Casa Verde
Listele cu persoanele acceptate sau respinse se găsec pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu www.afm.ro.
- 29 August 2010
- Citeste
Depozitele populaţiei au crescut cu 3,1%
Depozitele, în lei şi valută, ale populaţiei şi ale persoanelor juridice, au ajuns, la finalul lunii iulie, la aproape 168 de milioane de lei.
- 26 August 2010
- Citeste
Au fost casate peste 161.000 de maşini vechi
- 26 August 2010
- Citeste
Suplimentarea sumelor pentru plata subvenţiilor pe hectar pentru anul 2009
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a obţinut, din partea Ministerului Finanţelor Publice (MFP), suplimentarea sumelor necesare cofinanţării din bugetul naţional pentru plata subvenţiilor pe hectar pe anul 2009, pentru zonele defavorizate (LFA) şi agro-mediu.
- 26 August 2010
- Citeste
Noutăţi privind plăţile compensatorii şi depunerea declaraţiilor de impunere
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor informează contribuabilii că Hotărârea Guvernului nr. 791/2010 aduce modificări privind efectuarea plăţilor compensatorii, respectiv depunerea declaraţiilor de venit pe anul în curs.
- 26 August 2010
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
Vă prezentăm noi locuri de muncă vacante şi data până la care vă puteţi prezenta la angajatori, adresându-vă în prealabil la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, instituţie care ne-a furnizat datele de mai jos.
- 26 August 2010
- Citeste
Veniturile de natură profesională, impozitate cu amatorism - Dreptul la pensie nu scuză obligaţia de sta la coadă
Zeci de orădeni s-au înghesuit în ultima zi de depunere a declaraţiilor privind contribuţiile individuale aferente veniturilor de natură profesională, altele decât cele salariale, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. Peste 2.500 de persoane erau aşteptate să-şi depună noile declaraţii, dar cum normele de aplicare a OUG 58/2010 au apărut foarte târziu, acestea pot fi completate şi depuse fără penalizări şi în zilele următoare.
- 25 August 2010
- Citeste
Crişana Digitală

