Potrivit HG 755/2010, de acest acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.
Economie
Calendarul obligaţiilor fiscale în luna septembrie
Conform calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii trebuie să îndeplinească în această lună mai multe obligaţii fiscale.
- 02 Septembrie 2010
- Citeste
Fermierii, de la coada vacii la coada sapei de lemn
Nemulţumiţi de felul în care este sprijint de către Guvern sectorul agricol, membrii Agrostar şi ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România au pichetat, ieri, prefecturile din mai multe judeţe. Deşi printre fermierii care ar fi trebuit să protesteze erau anunţaţi şi cei din Bihor, aceştia s-au limitat să-i prezinte prefectului Gavrilă Ghilea lista de revendicări, urmând să iasă în stradă abia la sfârşitul lunii septembrie, dacă nu le sunt satisfăcute doleanţele.
- 02 Septembrie 2010
- Citeste
CCI Bihor editează ediţia 2010 a Top-ului firmelor bihorene
Camera de Comerţ şi Industrie Bihor editează "Topul firmelor din judeţul Bihor", ediţia 2010, conform bilanţului contabil pe anul 2009.
- 02 Septembrie 2010
- Citeste
Industria a crescut cu 5,9%
Industria a urcat cu 5,9% în trimestrul doi al acestui an şi a compensat scăderea mai accentuată a construcţiilor, de 8,3%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
- 02 Septembrie 2010
- Citeste
Rezerva de aur a crescut la 3,24 miliarde euro
Potrivit datelor oficiale comunicate de Banca Naţională a României (BNR), rezervele valutare au cunoscut o uşoară scădere în luna august, de la 31,58 miliarde euro, la 31,55 miliarde euro.
- 02 Septembrie 2010
- Citeste
Industria a crescut cu 5,9%
Industria a urcat cu 5,9% în trimestrul doi al acestui an şi a compensat scăderea mai accentuată a construcţiilor, de 8,3%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
- 01 Septembrie 2010
- Citeste
Becurile de 75 W - interzise în Uniunea Europeană
Începând cu această lună, becurile de 75 W nu mai pot fi comercializate in Uniunea Europeană (UE), ele fiind interzise în tot spaţiul comunitar.
- 01 Septembrie 2010
- Citeste
Depunerea cererilor pentru motorina utilizată în agricultură
La Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor, au fost depuse 323 cereri pentru o cantitate de 1.295.102 litri motorină.
- 01 Septembrie 2010
- Citeste
În perioada 3-4 septembrie, a XVIII-a ediţie a Congresului Profesiei Contabile din România
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) organizează la Bucureşti, în perioada 3-4 septembrie 2010, a XVIII-a ediţie a Congresului Profesiei Contabile din România.
- 01 Septembrie 2010
- Citeste
Crişana Digitală

