Începând cu 8 septembrie, instituţiile publice româneşti care, până acum, nu au colectat selectiv deşeurile, de la această dată sunt obligate să o facă în baza Legii 132/2010.
Economie
Verificări privind calitatea apei minerale
Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare şi etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (ape minerale naturale, ape de izvor). Au fost încheiate 39 de procese verbale prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54.300 lei.
- 09 Septembrie 2010
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
Vă prezentăm noi locuri de muncă vacante şi data până la care vă puteţi prezenta la angajatori, adresându-vă în prealabil la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, instituţie care ne-a furnizat datele de mai jos.
- 09 Septembrie 2010
- Citeste
Din luna octombrie, depunerea declaraţiilor fiscale în format electronic
Potrivit HG nr.104/2010, depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional (SEN), reprezintă singura modalitate legală de transmitere în format electronic a declaraţiilor.
- 09 Septembrie 2010
- Citeste
Finanţele s-au împrumutat la bănci
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 279,2 milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni, la un randament de 7%, identic cu cel din licitaţia anterioară pentru astfel de titluri.
- 08 Septembrie 2010
- Citeste
Programul "Casa Verde" - start la decontări
Dosarul va fi depus la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu până la data de 15 decembrie a fiecărui an.
- 08 Septembrie 2010
- Citeste
DGFP Bihor: Rambursări de TVA în sumă de aproape 12 milioane lei
În selecţia lunii septembrie au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, urmând a fi soluţionate prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 2 august 2010.
- 08 Septembrie 2010
- Citeste
CJAPIA reaminteşte: mâine, 10 septembrie, termen-limită la acordarea subvenţiei de motorină
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură este 10 septembrie a.c.
- 08 Septembrie 2010
- Citeste
O necesitate conformă standardelor internaţionale: Transparenţa în materia informaţiei contabile
Congresul Profesiei Contabile din România, desfăşurat la finele săptămânii trecute, s-a afirmat ca unul din cele mai prestigioase evenimente din calendarul profesiei contabile la nivel european.
- 08 Septembrie 2010
- Citeste
De la bugetul de stat fonduri comunitare pentru vitivinicultori
Organizaţiile profesionale - interprofesionale, de producători, respectiv operatori economici din sectorul vitivinicol, pot accesa fonduri comunitare şi de la bugetul de stat. Valoarea totală a programelor depăşeşte 3.500.000 de euro.
- 07 Septembrie 2010
- Citeste