A fost inaugurată joi, 19 septembrie, la Oradea - Prima fabrică de cauciucuri cu emisii zero, din lume
Nokian Tyres a inaugura joi, 19 septembrie, la Oradea, prima fabrica de anvelope din lume cu zero emisii de dioxid de carbon. Este a treia fabrică ca mărime din grupul Nokian și cea mai automatizată.
La festivitatea de deschidere au participat în jur de 300 de persoane, printre care ministrul Municii – Simona Bucura-Oprescu, secretarul de stat și consilierul cabinetului premierului Marcel Ciolacu – Florin Spătaru, ambasadoarea Finlandei în România și Republica Moldova – Leena Anneli Liukkonen, președintele Consiliului Județean Bihor – Ilie Bolojan, președintele și CEO-ul Nokian Tyres – Jukka Moisio, vicepreședintele senior pentru excelență operațională – Adrian Kaczmarczyk și Susanna Tusa, directorul general și vicepreședintele Nokian Tyres România.
Fabrica funcționează fără a utiliza energie din combustibili fosili, fiind astfel, prima fabrică de anvelope din lume cu zero emisii de dioxid de carbon. Inaugurarea fabricii a marcat finalizarea cu succes a unui proiect care a durat doi ani și a pus bazele pentru producția comercială ce va demara la începutul anului 2025.
„Suntem foarte încântați să inaugurăm astăzi fabrica noastră din Oradea. Aceasta ne va consolida capacitatea de a deservi clienții din Europa Centrală și dincolo de aceasta, va sprijini creșterea noastră conform planului, către o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro. Datorită noii noastre fabrici de anvelope cu zero emisii de dioxid de carbon suntem pregătiți să fim liderii industriei și să stabilim un nou standard pentru producția sustenabilă de anvelope”, a declarat Jukka Moisio.
Simona Bucur Oprescu a spus că sprijinul Guvernului pentru construcția noii fabrici este de fapt o investiție în economia națională: „relocarea fabricii din Rusia către Oradea a fost o dovadă că România este un partener stabil și de încredere”.
Secretarul de stat Florin Spătaru a transmis un mesaj din partea premierului Marcel Ciolacu afirmând că și prin această investiție Oradea poate fi un model pentru întreaga țară.
Nokian înseamnă vizibilitate internațională pentru Oradea
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a subliniat că odată cu această investiție Oradea și județul Bihor intră într-o nouă etapă de dezvoltare, aceea a unui jucător pe piața mondială. „Nokian nu înseamnă doar o investiție importantă, înseamnă vizibilitate pentru Oradea la nivel European, înseamnă locuri de muncă și prosperitate. 500 de familii vor avea o ancoră în această uzină” a spus Bolojan care a afirmat din nou că este foarte important ca Universitatea din Oradea să ofere ingineri bine pregătiți pentru noua facilitate iar aceasta să-și ofere expertiza în Parcul Științific și Tehnologic.
Fabrica de la Oradea este un nou exemplu de pionierat al Nokian Tyres în industria anvelopelor. Electricitatea utilizată în fabrica din Oradea este, în totalitate, fără emisii de dioxid de carbon. O parte din electricitate este generată de unitățile solare instalate la fața locului. Aburul folosit pentru vulcanizarea anvelopelor este generat de boilere electrice inovatoare care folosesc electricitate fără emisii de dioxid de carbon, în locul combustibililor fosili obișnuiți, cum ar fi cărbunele sau gazul. În plus, procesul de fabricare a anvelopelor este foarte eficient din punct de vedere energetic, deoarece utilizăm doar tehnologie și utilaje de ultimă generație. Cu noua noastră fabrică din Oradea, demonstrăm cu adevărat angajamentul nostru față de sustenabilitate”, a declarat Adrian Kaczmarczyk.
Fabrica a produs prima sa anvelopă în iulie 2024. Proiectul este în curs de extindere către o capacitate anuală de 6 milioane de anvelope, cu potențial de dezvoltare în viitor.
Suprafața totală a fabricii este de aproximativ 54 de hectare. Facilitățile includ unitatea de producție, un centru pentru depozitarea și distribuția anvelopelor, precum și clădiri pentru amestecare, utilități și administrative. Suprafața construită totalizează aproximativ 100.000 de metri pătrați.
„Munca desfășurată în ultimii ani are scopul de a ne aduce mai aproape de clienții noștri, creând o bază solidă pentru creșterea sustenabilă, în viitor. Oradea este acum casa noastră și suntem angajați să fim un bun vecin, sprijinind comunitatea, economia regională și pe fiecare membru al echipei noastre”, a declarat Susanna Tusa care i-a invitat apoi pe participanți să vizioneze un scurt filmuleț despre cum a fost construită fabrica. A urmat apoi ceremonia de tăiere a panglicii și o vizită în fabrică.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 650 de milioane de euro, ceea ce poziționează compania finlandeză printre cei mai mari investitori străini din România, din ultimii ani. Pentru a finanța investiția sa în producția de anvelope sustenabilă, Nokian Tyres a primit un ajutor de stat din partea guvernului român de aproximativ 100 de milioane de euro și un împrumut de investiții din partea Băncii Europene de Investiții, în valoare de 150 de milioane de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.