ACPR solicită susţinerea întregii clase politice pentru cota unică de 10 %
Potrivit unui Comunicat al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, votul dat în unanimitate în Comisia de Buget-Finanţe a Senatului pentru diminuarea cotei unice de la 16 la 10 % reprezintă un semn de maturitate politică. "Cerem susţinerea întregii clase politice, dar şi a celorlalte confederaţii patronale şi a marilor centrale sindicale pentru adoptarea acestei măsuri care ar face România atractivă din nou pentru investitorii străini, dar şi autohtoni" - se precizează în comunicatul ACPR. Totodată, în privinţa temerilor exprimate de Ministerul de Finanţe cu privire la diminuarea veniturilor la buget prin scăderea cotei unice, în Comunicat se reaminteşte că ACPR a propus şi câteva măsuri compensatorii în acest sens: impozitarea pariurilor online (sector în care circa jumătate de miliard de euro scapă, anual, de impozitare), privatizarea spaţiilor comerciale deţinute de statul român (în Bucureşti existaă 4.400 de asemenea spaţii), sau impozitarea suplimentară a terenurilor pe care sunt construite proprietăţi de lux.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.