Fermierii care vor să acceseze fonduri europene în perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună au la dispoziţie publicate pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (www.afir.info).

Potrivit calendarului de lansări sesiuni de depunere proiecte prin PNDR 2020 pentru anul 2021 în formă actualizată, alocările aferente sesiunilor de depunere vor fi suplimentate conform disponibilului 2014-2020 existent la data aprobării notei de lansare a sesiunii. Astfel: Submăsura 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor se va derula până la 31 octombrie, având o alocare în sumă totală de 31.200.000 euro; Submăsura 9.1 - Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va desfăşura până la 29 octombrie, alocarea disponibilă fiind de 6.769.295 euro; Submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri va avea ca termen final data de 26 noiembrie 2021. Alocarea disponibilă este de 100.000.000 de euro, din care: 70.000.000 de euro - alocare la nivel național, 30.000.000 de euro - alocare pentru zona montană; Submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici se va derula până la 26 noiembrie 2021. Alocarea disponibilă este de 87.000.000 de euro, din care 60.900.000 de euro alocare la nivel național, respectiv 26.100.000 de euro alocare - pentru zona montană.

De asemenea: Submăsura 16.4 Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare se va desfăşura tot până laaceeaşi dată - 26 noiembrie, având o alocare disponibilă de 40.000.000 de euro; Submăsura 16.4a - Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare - sectorul pomicol se va desfăşura până la data de 26 noiembrie 2021. Alocarea disponibilă este de 10.000.000 de euro; Sprijinul pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite aferentă submăsurii 8.1 se va derula până la 28 februarie 2022, alocarea disponibilă fiind de 6.537.930 euro, iar Submăsura 5.1 - Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și catastrofale se va derula până la 20 decembrie 2021, având o alocare de 6.281.305 euro. Submăsura 4.2a Investiții în procesarea, respectiv marketingul produselor în sectorul pomicol va demara la data de 14 octombrie 2021, având termen limită data de 14 ianuarie 2022 şi o alocare de 20.471.752 euro. Totodată: Sprijinul pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale - Submăsura 6.2 (fonduri de 50.000.000 de euro), Submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole (fonduri - 100.000.000 de euro), respectiv Submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole (fonduri de 760.000.000 de euro) şi, respectiv Submăsura 4.3 Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice- componenta infrastructura de acces agricolă (alocare - 100.660.000 de euro) se vor desfăşura în cursul acestei luni.