ANAF: Obligaţii fiscale ale angajatorilor care utilizează zilieri
Potrivit legii, veniturile realizate de zilieri sub forma remuneraţiei zilnice pe fiecare beneficiar de lucrări este venit asimilat salariilor, pentru care se datorează impozit în cotă de 16%.
Beneficiarii care utilizează zilieri în activitatea cu caracter ocazional din domeniile: agricultură, vânătoare şi pescuit; silvicultură, exclusiv exploatări forestiere; piscicultură şi acvacultură; pomicultură şi viticultură; apicultură; zootehnie; spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural; manipulări de mărfuri; activităţi de întreţinere şi curăţenie, au obligaţia de a înfiinţa, înainte de începerea activităţii, Registrul de evidenţă a zilierilor şi de a-l prezenta organelor de control abilitate. Totodată, registrul trebuie prezentat până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni către inspectoratul de muncă unde îşi are sediu un extras al Registrului de evidenţă a zilierilor. Veniturile realizate de zilieri sub forma remuneraţiei zilnice pe fiecare beneficiar de lucrări este venit asimilat salariilor, pentru care se datorează impozit în cotă de 16%. Nu se datorează contribuţii sociale obligatorii nici de către zilier, nici de către beneficiar. Calculul şi reţinerea impozitului pe venituri din salarii datorat se efectuează de către beneficiarii de lucrări la data fiecărei plăţi a remuneraţiei brute zilnice. Virarea la bugetul de stat a impozitului calculat şi reţinut de fiecare beneficiar de lucrări se va efectua până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. Declararea impozitului pe venituri din salarii se face în Formularul 112, Anexa 1 Creanţe fiscale - rândul 01, cod 602, "Impozit pe veniturile din salarii", cumulându-se, după caz, cu celelalte impozite pe venituri din salarii, fără completarea pentru zilieri a celorlalte anexe din declaraţie. De reţinut! Activitatea desfăşurată de zilieri nu conferă acestora calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi nici în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Zilierii vor putea încheia, opţional, o asigurare de sănătate şi/sau de pensie. Potrivit legii, beneficiarii care utilizează zilieri au obligaţia completării şi depunerii Formularului 205 "Declaraţie privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate pe beneficiari de venit" prin bifarea modului V "Date informative privind impozitul pe veniturile din salarii" până la 28 februarie 2013 inclusiv pentru impozitul reţinut în anul 2012.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.