Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare se soluţionează şi în 2016 în funcţie de gradul de risc fiscal pe care îl prezintă fiecare persoana impozabilă.

Asfel, soluţionarea se face după cum urmează: în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic - prin emiterea Deciziei de rambursare a TVA, în termen maxim de 5 zile de la data depunerii decontului; în cazul deconturilor de TVA, depuse de alţi contribuabili decît marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatorii, încadrate la risc fiscal mediu - cu analiză documentară. Pentru efectuarea analizei documentare Fiscul va comunica în scris persoanei impozabile documentele ce trebuie prezentate, data, ora şi locul întîlnirii, precum şi numele persoanei din cadrul compartimentului de specialitate care se ocupă de analiză; documentele vor fi prezentate în original şi în copie şi trebuie să se refere la perioada din care provine suma negativă de TVA; în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare - cu inspecţie fiscală anticipată. După efectuarea inspecției fiscale, compartimentul cu atribuţii în acest domeniu va întocmi raportul de inspecție fiscală. În cazul în care taxa colectată şi taxa deductibilă se modifică față de sumele înscrise în decontul de TVA, se întocmeşte Decizia de impunere privind obligațiile principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane juridice sau fizice, după caz, care are rol de Decizie de rambursare a TVA. În cazul în care nu sunt stabilite diferențe fată de suma solicitată la rambursare, se întocmeşte Decizia privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale, iar Decizia de rambursare a TVA se emite de compartimentul de specialitate. Fiscul decide, în condiţiile prevăzute de Ordinul ANAF nr. 3699/2015, dacă efectuează inspecţia fiscală anterior sau ulterior aprobării rambursării, în baza unei analize de risc. Prin excepţie, în cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de pînă la 45.000 lei, unitatea fiscală rambursează taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale. Prevederile legate de rambursarea TVA cu control ulterior a deconturilor negative cu opţiune de rambursare de pînă la 45.000 lei nu se aplică: dacă contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni; dacă organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite. În situaţiile în care, pentru soluţionarea deconturilor negative cu opţiune de rambursare, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării probei şi data obţinerii acesteia, dar nu mai mult de: două luni - dacă sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant, termenul de două luni poate fi prelungit de Fisc la cererea contribuabilului/plătitorului; 3 luni - dacă sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi sau instituţii publice ori de la terţe persoane din România, Fiscul are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii; 6 luni - dacă sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi fiscale din alte state, potrivit legii, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii. În situaţia în care, pe baza analizei de risc, soluţionarea cererii necesită efectuarea inspecţiei fiscale, termenul de soluţionare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii.