Mai multe categorii de venituri realizate din România în 2016 trebuie declarate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până joi, 25 mai, cu ajutorul declarației 200, iar printre acestea se regăsesc și veniturile din activități agricole, piscicultură și silvicultură.

Până cel mai târziu joi, mai multe categorii de venituri realizate din România pe parcursul lui 2016 trebuie declarate prin intermediul formularului 200, pentru fiecare categorie și sursă de venit. Printre altele, trebuie declarate și veniturile obținute, între 1 ianuarie și 31 decembrie 2016, din activități agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, precum și cele din piscicultură și silvicultură. Mai precis, declarația de venit pe anul trecut trebuie completată și depusă la Fisc de contribuabilii ce au realizat anul trecut venituri din activități agricole, desfășurate în mod individual și/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, și care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Practic, în categoria veniturilor din activități agricole putem include veniturile obținute din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea; creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. În același timp, Formularul 200 nu trebuie depus de către persoanele fizice care realizează venituri din activități agricole impuse pe bază de norme de venit, a căror impunere este finală. În ceea ce privește veniturile din piscicultură și silvicultură, acestea reprezintă veniturile obținute din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase, precum și cele obținute din exploatarea amenajărilor piscicole. Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii potrivit regulilor proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.  Pe lângă categoriile de venituri menționate, obligația depunerii Formularului 200 până joi revine și celor care, anul trecut, au obținut venituri ca persoane fizice autorizate (activități independente), din chirii sau pariuri sportive online. Concret, potrivit Ordinului ANAF nr. 3.695/2016, trebuie declarate, în perioada 1 ianuarie 2017 - 25 mai 2017 următoarele categorii de venituri obținute în 2016: activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor; transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare; jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker; alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final. La fel, obligația nu revine persoanelor fizice care în anul de raportare au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţia de venit estimat în luna decembrie 2016 şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate.