Obligația de declarare trebuie îndeplinită în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, ocazie cu care contribuabilul va depune și declarația privind venitul estimat/norma de venit (Formularul 220).

Potrivit prevederilor Codului fiscal, documentele necesare pentru înregistrare sunt următoarele: contractul de închiriere (original şi copie); declarația privind venitul estimat/norma de venit (F 220) - în două exemplare, pentru fiecare proprietar sau alt deținător legal; împuternicire însoțită de actul de identitate al împuternicitului, după caz. Codul fiscal prevede că, pentru mai mult de cinci contracte în derulare într-un an, cel care închiriază se încadrează la altă categorie de venituri impozabile - veniturile din activități independente - și se supune regulilor de impozitare aferente acestei categorii. Documentele trebuie depuse de către contribuabil la: unitatea fiscală în a cărui rază teritorială își are adresa de domiciliu, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv (reședința), în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România; dacă nu are domiciliul fiscal cunoscut sau nu are domiciliu fiscal în România, competența revine unităţii fiscale în raza căruia se face constatarea contractului respectiv. Fiscul va emite decizia de impunere, prin care sunt stabilite plățile anticipate cu titlu de impozit pe care contribuabilul le datorează pentru veniturile obținute din chirii. Plăţile anticipate sunt stabilite de către unitatea fiscală prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual estimat din declaraţia privind venitul estimat/norma de venit.

Plățile anticipate se efectuează în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, astfel: 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și, respectiv, 25 decembrie. Atenţie! Nedepunerea la termen a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă de la 50 la 500 de lei. De precizat că Fiscul are la dispoziție, potrivit Codului de procedură fiscală, un instrument legal prin care să descopere veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice - verificarea situației fiscale personale, sens în care ANAF a publicat (în 2016) o Cartă a drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării situației fiscale personale. Verificarea fiscală îl abilitează pe cel care efectuează controlul să solicite informații de la autorități și instituții publice, să analizeze toate informațiile, documentele și alte mijloace de probă referitoare la situația fiscală a unei persoane fizice, dar și să solicite informații inclusiv de la cei cu care persoana fizică vizată de control a intrat în raporturi economice sau juridice. Durata unei astfel de verificări nu poate fi mai mare de un an. Orice venituri constatate de unitatea fiscală, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16%, aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor și metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor. Prin decizia de impunere, întocmită în urma raportului efectuat după verificarea fiscală, Fiscul va stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor, însemnând penalități și dobânzi. Trebuie însă precizat că în cazul nedeclarării veniturilor, riscul nu este doar de ordin fiscal ci, mai ales, de ordin penal. Pe scurt - faptele de evaziune fiscală, potrivit Legii nr. 241/2005, se pedepsesc cu închisoarea de la doi la opt ani și interzicerea unor drepturi.