ANSVSA: Circulaţia animalelor cu respectarea normelor legale
Autoritatea naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor atenţionează că, dacă nu se derulează în conformitate cu normele sanitare veterinare, aceste activităţi, pot influenţa starea de sănătate a efectivelor de animale existente, precum şi comerţul naţional, intracomunitar şi exportul cu animale vii sau produse de origine animală.
Obligaţiile deţinătorului de animale
O primă obligaţie a deţinătorului de animale este aceea de a coopera cu medicul veterinar, arondat, pentru ca toate animalele să fie identificate prin crotaliere, conform prevederilor din Legea nr. 191/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, având în vedere că data limită pentru identificare şi înregistrare este: la animalele din speciile bovine - în termen de până la 20 de zile de la naştere; la specia porcină - în termen de până la 60 de zile de la naştere; ovinele şi caprinele se identifică în mod obligatoriu odată cu mişcarea lor din exploataţia în care s-au născut, ori cel mai târziu - la împlinirea vârstei de maximum 6 luni. de asemenea, deţinătorii de animale mai au obligaţia: să comunice medicului veterinar, arondat, orice eveniment de naştere, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, sau regăsire animal, în maxim 7 zile, iar în cazul sacrificărilor tradiţionale (porcine, ovine, caprine) să restituie crotalia; să nu achiziţioneze sau să înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare, iar în cazul bovinelor şi cabalinelor, fără paşaportul acestora; în timpul mişcării animalelor, deţinătorii trebuie să aibă asupra lor următoarele documente: paşaportul - în cazul speciei bovine şi cabaline; cartea de exploataţie; formularul de mişcare; cartea de sănătate a animalului; certificatul de sănătate în cazul abatorizării. Totodată, deţinătorii de animale trebuie să respecte circuitul documentelor de mişcare după instrucţiunile primite de la medicul veterinar care le-a eliberat; să păstreze şi să arhiveze în ordine cronologică toată formularistica ce îi este remisă de medicul veterinar împuternicit (aceasta constituindu-se în registrul de exploataţie).
Obligaţiile transportatorului de animale
În ceea ce priveşte transportatorii de animale, aceştia trebuie: să accepte la transport numai animale identificate, însoţite de documentele enumerate mai sus; să verifice la îmbarcare corespondenţa între documente şi animalul îmbarcat; să prezinte la controlul efectuat de autorităţile oficiale, animalele şi documentele acestora; să asigure normele de protecţie şi bunăstarea animalelor în funcţie de specie şi categorie de vârstă pe întreg parcursul călătoriei; să transporte animalele în vehicole autorizate sanitar veterinar în acest scop. Valorificarea în târguri sau abatoare este admisă numai dacă animalele sunt identificate, însoţite de formularul de mişcare, (certificatul de sănătate pentru abatorizare), iar în cazul bovinelor/cabalinelor şi de paşaport. În acest context, reprezentanţii Autorităţii în teritoriu monitorizează permanent modul cum se aplica şi se respectă legislaţia privind mişcarea şi transportul animalelor în şi din exploataţiile comerciale, exploataţiile nonprofesionale de la gospodăriile populaţiei, în târguri, abatoare şi în activitatea de export - import, având motivaţii din punct de vedere strategic, de ordin sanitar-veterinar şi de ordin zootehnic prin care se asigură o supraveghere şi control privind, printre altele, mişcarea internă şi internaţională a animalelor, activitatea de supraveghere a exploataţiilor cu animale, controlul şi profilaxia bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.