În această lună, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) producătorii din sectorul ecologic vor avea o nouă șansă să obțină subvențiile specifice, va fi finalizată plata SAPS, iar fermierii și apicultorii afectați de calamități vor primi despăgubiri.

În luna decembrie, producătorii din sectorul ecologic care nu au depus cererea de ajutor specific de minimis compensatoriu pentru exploataţiile vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică vor putea cere bani. Ministerul Agriculturii are în vedere deschiderea unei noi sesiuni, ca urmare a faptului că bugetul alocat pentru sprijinirea agricultorilor ecologici a fost alocat pornindu-se de la estimarea că sunt 9.600 de potențiali beneficiari, iar numărul de solicitări înregistrate la Centrele judeţene ale APIA a fost de 7.676 de fermieri ecologici. Reamintim că obiectivul schemei este de a se asigura un echilibru al ajutoarelor care se acordă pentru operatorii aflați în perioada de conversie în anul 2013, pentru exploatațiile înscrise în sistemul de agricultură ecologică - sector vegetal, cu dimensiuni cuprinse între 0,3-5 ha și 5,1-20 ha. Cuantumul sprijinului financiar pentru agricultorii ecologici este următorul: 1.180 lei - contravaloarea a 270 euro a compensației financiare a sumelor acordate în anul 2013 operatorilor înscriși în sistemul de agricultură ecologică - sectorul vegetal cu exploatații cuprinse între 0,30 ha - 5 ha, inclusiv; 845 lei - contravaloarea a 192 euro a compensației financiare a sumelor acordate în anul 2013 operatorilor înscriși în sistemul de agricultură ecologică - sectorul vegetal cu exploatații cuprinse între 5,1 ha - 20 ha, inclusiv. Bugetul total estimat al acestei scheme de ajutor specific de minimis compensatoriu pentru exploataţiile vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică este de 10.600.000 lei. Totodată, până la finalul lunii decembrie, APIA va finaliza plata ultimei tranșe a subvenției pe suprafață (avansul fiind deja plătit). Pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS), cuantumul maxim al plăților este de 156,89 de euro/hectar. Pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr, s-a decis acordarea unui sprijin suplimentar, cu o valoare maximă de 379,17 euro/hectar. De asemenea, cultivatorii de orez vor beneficia de o plată suplimentară de maximum 300 de euro/hectar. Valoarea plăților directe se încadrează în pachetele financiare aprobate de Comisia Europeană. Subvenții pentru achiziționarea de animale de rasă. Reamintim că Guvernul României a adoptat recent Hotărârea de Guvern privind schema de minimis „achiziţionarea de către producătorii agricoli de berbeci de reproducție din rase specializate și de juninci din rase specializate", act normativ care urmărește ameliorarea valorii genetice a şeptelului de animale din România. Concret, sprijinul financiar acordat este: maximum 2.500 lei/cap berbec de rasă specializată achiziționat în baza prevederilor prezentei hotărâri; maximum 5.000 lei/cap junincă din rasă specializată achiziționată în baza prevederilor legale.