România nu este un  stat care are un teren agricol de 300 km2. Unele state, însă, dintr-o astfel de suprafață agricolă (sau ceva mai mult) au știut să facă o producție fenomenală, calitativă, din care să și exporte și să determine solicitări tot mai mari pentru export. Însă România nu are aceasta suprafață de teren, iar dacă ar avea... probabil că nici ”interesul” dat în prezent agriculturii nu l-ar acorda acesteia.

 

Nu. România are... 12,6 milioane de hectare de teren agricol, iar din acestea, 8,2 milioane sunt teren arabil. România este a cincea țară din Uniunea Europeană la suprafață agricolă totală. Deși această capacitate uriașă există, producția este departe de a fi una pe măsura acesteia. Aceasta deși la cateva tipuri de produse (unele cereale, fructe și legume) România se situează pe un loc fruntațș în Uniune. Deși, de asemenea, unele societăți agricole sunt foarte productive și cu profit.

Niște factori nocivi recenți (din ce doi ani trecuți) au amenințat și amenință atât dezvoltarea agriculturii, cât și activitatea, respectiv producția agricultorilor și societăților private de resort. Acești factori se referă la măsurile abuzive ale guvernelor din anii 2023 și 2024 privind administrarea finanțelor țării și întârzierea (chiar cu risc de anulare) a unor mari sume de bani din PNRR, mare parte pentru agricultură și pentru dezvoltarea afacerilor agricole și de producțoe alimentară. Datorită nerespectării angajamentelor Guvernului României față de UE, privind PNRR. Ori lipsa continuității unor subvenționări și anularea posibilităților de subvenționare, repezintă amenințarea și pericolul care ar duce la diminuarea semnificativă și pe alocuri la bocarea producției agricole, care ar duce la insolvențe și falimente ale agricultorilor și societăților agricole și la descurajarea preocupărilor. Iar acest lucru ar fi ca un fel de sabotaj împotriva statului român și economiei românești.

Parcă nimeni nu vrea să dea importanța cuvenită acestei situații, ori să ia măsurile necesare. Există, însă, câțiva oameni care s-au implicat concret și au acționat pentru eliminarea acestei situații negative. Unul dintre ei este senatorul Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României. Aflat în luna septembrie la Bruxelles, alături de senatorul Sorin Moise, din aceeași comisie, Sebastian Cernic a prezentat Parlamentului European situația alarmantă a agriculturii și în mod subliniat a fermierilor din România. A cerut insistent aplicarea unor măsuri prioritare, unele de tip imediat.

 „Conform articolelor 30, 40 și 170 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene cerem un trai echitabil pentru fermieri, piețe stabile și un trai echitabil robust; menținerea FADR ca fond distinct, dedicat combaterii sărăciei rurale și dezvoltării echilibrate; consolidarea pachetului pentru tinerii fermieri și, prin granturi, credite avantajoase, acces la teren și formare profesională”, a spus Sebastian Cernic.

„Astăzi fermierii europeni se confruntă cu provocări fără precedent: schimbări climatice, instabilitate geopolitică, volatilitatea prețurilor. În acest context sprijinul public trebuie să fie un scut de protecție și un motor de modernizare”.  ”Pentru România plățile directe reprezintă coloana vertebrală a stabilității prețurilor fermierilor. Ele reduc volatilitatea, stimulează practicile durabile și revitalizează sectoare esențiale, precum zootehnia, legumicultura și pomicultura. Fermierii trebuie să aibă garanția unui trai decent și a resurselor necesare pentru a produce, a investi și a transmite exploatațiile generațiilor viitoare”, spunea senatorul.

 A fost subliniată o „realitate dură: îmbătrânirea fermierilor”. ”Dacă nu investim acum în tineri, riscăm să pierdem viitorul agriculturii europene. De aceea România a plasat în centrul Planului Național Strategic măsuri dedicate tinerilor fermieri: sprijin la instalare, investiții pentru firme mici și medii, modernizarea digitală și acces la finanțare avantajoasă”, a subliniat Sebastian Cernic într-un discurs pe care îl caracterizez a fi de siguranță națională.

Nu doar dăunătorii naturali amenință producția agricolă. Amenințările politice și  instituționale pe care le-am descris sunt mai mari și mai puternice decât roiurile de lăcuste, milioane de rozătoare și de gândaci. Iar dacă în agricultură, combaterea dăunătorilor trebuie făcută la timp, pentru a nu risca distrugerea culturilor, la fel și instituțiile de resort, trebuie... Nu, nu. Trebuiau... să acționeze alaltăieri. Bine. Poate mai e timp. Dar să acționeze cât mai curând posibil.

  

Prof. Dr. Dumitru Paraschiv