APIA. Calendarul subvențiilor în luna iulie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat termenele din iulie din agricultură.
Astfel, până la 9 iulie APIA efectuează controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control. Între 12 iulie - 15 octombrie 2021 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau în primăvara anului următor. Data de 15 iulie reprezintă termenul până la care micii fermieri se pot retrage din schema de 1250 euro/fermă. Beneficiarii care decid să se retragă din schema pentru micii fermieri informează APIA cu privire la retragerea lor, până la data de 15 iulie a anului de cerere, fără posibilitatea de a mai fi incluşi în această schemă de plată. De asemenea, 20 iulie, este ultima zi pentru depunerea cererilor privind ajutorul de minimis acordat sectorului legumicol. Fermierii primesc o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de legume în spaţii protejate în 2021, ce este implementată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/județene, care vor fi sprijinite în activitatea de control și evaluare a producției de către direcțiile pentru agricultură județene. Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 2 noiembrie - 2 decembrie. De precizat că documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv. Plafonul maxim alocat acestei scheme de sprijin este de 30.785 mii euro (150.000 mii lei), iar valoarea maximă a ajutorului de minimis/beneficiar este de 2.000 euro/cultură/1000 mp. Ultima zi a lunii iulie - 31 iulie 2021 - este termen la depunerea cererilor de plată pentru măsurile Programului Național Apicol (PNA) 2021. Scopul PNA 2020-2022 este de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole prin acordarea de sprijin financiar apicultorilor pentru decontarea analizelor fizicochimice care să ateste calitatea mierii și pentru achiziționarea de: medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, cutii noi în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator, echipament de protecție apicol, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere, remorci/pavilioane apicole, mijloace fără autopropulsie de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, mătci și/sau familii de albine, precum și prin acordarea de sprijin deținătorilor de stupine de multiplicare/ elită pentru achiziționarea de produse proteice solide, incubator de creștere a mătcilor, incubator de transport botci și kit de inseminare care conține cel puțin microscop, butelie CO2, aparat de inseminare și seringă de inseminare, precum și prin acordarea de sprijin financiar formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură, promovarea apiculturii și a produselor apicole, organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură, achiziția de echipament pentru procesarea cerii și echipament pentru ambalarea mierii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.