Sprijinul financiar este oferit sub forma unor plăţi anuale fixe pe hectar de teren agricol utilizat situat în cadrul zonelor desemnate ca eligibile în cadrul măsurilor.

Fermierii romani au avut posibilitatea să solicite de la APIA, pe lângă subvenţiile deja cunoscute, şi plăţi suplimentare pe agromediu, în anul de cerere 2015. Concret, există trei măsuri de agromediu pentru fermierii români: 211 - „Sprijin pentru zona montana defavorizată";  212 - „Sprijin pentru zone defavorizate altele decât zona montană"; 214 - „Plăţi de agromediu". Sunt eligibili în cadrul acestor măsuri fermierii care utilizează terenuri situate în unităţile administrativ-teritoriale din Zona Montană Defavorizată, prezentate în Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. De asemenea, pentru a beneficiarii trebuie să se angajeze că vor continua activităţile agricole timp de 5 ani de la data efectuării primei plăţi aferente acestei măsuri. Pentru Măsura 211 - „Sprijin pentru zona montană defavorizată" se vor acorda plăţi anuale fixe pe hectarul de teren agricol utilizat, situat în cadrul zonei montane defavorizate, valoarea plăţii fiind de 50 euro/ha, sumă ce scade procentual pentru suprafeţele agricole care depăşesc 50 de hectare. În ceea ce priveşte Măsura 212 - „Sprijin pentru zone defavorizate - altele decât zona montană", sumele acordate sunt de 90 de euro pe hectar pentru zonele semnificativ defavorizate şi, respectiv 60 de euro pe hectar pentru zonele devaforizate de condiţii naturale specifice. În cazul fermelor cu suprafeţe agricole mai mari de 50 Ha, valoarea plăţii scade procentual. Plăţile pe agromediu, aferente măsurii 214, au ca obiectiv dezvoltarea durabilă a spaţiului rural prin încurajarea utilizatorilor de terenuri de a introduce sau continua metodele de producţie agricolă compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, a biodiversităţii, apei, solului, peisajului rural. Astfel: pentru Pachetul 1 - Pajişti cu înaltă valoare naturală - sprijinul va fi de 124 de euro/hectar; pentru Pachetul 2 - Practici agricole tradiţionale - sprijinul va fi de 58 de euro/hectar;  pentru Pachetul 3 - Pajişti importante pentru găini - sprijinul va fi de 209 de euro/hectar; pentru Pachetul 4 - Pajişti importante pentru păsări - sprijinul va fi de 101 de euro/hectar. Reamintim că pentru măsurile 211, 212 eco-condiţionalitatea implică respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu şi a cerinţelor legale în materie de gestionare pe toată exploataţia, iar în ceea ce priveşte Măsura 214, eco-condiţionalitatea implică respectarea GAEC, a cerinţelor legale în materie de gestionare (S.M.R.) şi a cerinţelor minime relevante pe toată exploataţia.