APIA. Subvenţia la motorină - Documentele justificative necesare
Cererile pentru subvenţia la motorină se depun în format fizic sau pot fi transmise prin mijloace electronice la Centrele APIA, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de o serie de documente.
Astfel, pentru sectorul vegetal sunt necesare: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; documente justificative dacă au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare. Pentru sectorul zootehnic: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din Ordin; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10; copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; documente justificative daca au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare. Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor, respectiv bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11; copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigaţii, întocmit de către orice furnizor de apă de irigaţii; situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; documente justificative dacă au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare. Toate documentele transmise electronic vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătura şi vor purta sintagma “conform cu originalul”. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse şi are o valoare unitară de 1,630 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 146/2022.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.