Fermierii care nu respectă prevederile legale riscă amenzi usturătoare, respectiv între 3.000 şi 6.000 lei - pentru persoane fizice şi între 25.000 - 50.000 lei - pentru persoane juridice.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la obligaţia fermierilor de a respecta Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC 5 şi GAEC 8), conform cărora nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Astfel,  fermierii care exploatează terenuri arabile nu trebuie să ardă miriştile sau resturile menajere vegetale rezultate după recoltarea culturilor, în caz contrar aceştia fiind pasibili de amenzi. Referitor la GAEC 5 trebuie precizat că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor. Reamintim că, între APIA, Garda de Mediu şi ISU a fost încheiat un Protocol de colaborare al cărui scop este creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea conditiilor GAEC de către agricultorii care beneficiază de plăţi directe. Potrivit APIA, pot exista, însă, cazuri excepţionale în care fermierii pot recurge la arderea miriştilor sau a resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale, păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartofi, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţa etc.), ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunatori care afectează culturile. Acordul pentru aceasta procedură este dat numai de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului în baza anumitor documente. Acestea sunt: notificare către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă; notificare către Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, act doveditor de la Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală privind prezenţa bolilor sau dăunatorilor pe terenurile ce fac obiectul solicitării; acceptul primarilor din localitatea sau localităţile pe care se află situat terenul.

APM menţioneaza faptul că nu va da acceptul pentru incendierea terenurilor în scopul eliberării acestora de resturile vegetale rezultate în urma recoltării. Conform prevederilor legale, deţinătorii legali de terenuri nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. În caz contrar, sancţiunile aplicate se încadrează între 3.000 şi 6.000 de lei - pentru persoanele fizice, şi între 25.000 şi 50.000 de lei.