Astăzi se împlinesc 40 de ani de la adoptarea Convenţiei asupra zonelor umede, Convenţie care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi al cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă.        

Potrivit Convenţiei Ramsar, semnată la 2 februarie 1971, zonele umede sunt definite ca fiind "întinderi de bălţi, mlaştini, turbării de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderile de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m." Ziua Mondială a Zonelor Umede reprezintă o bună oportunitate de subliniere a beneficiilor pe care aceste ecosisteme le oferă societăţii umane şi de conştientizare a rolului acestora asupra viitorului societăţii civile. Având în vede că ONU a declarat anul 2011 ca fiind Anul Internaţional al Pădurilor,  tema din acest an selectată pentru Ziua Mondială a Zonelor Umede o reprezintă pădurile şi zonele umede. La nivelul judeţului Bihor nu există situri Ramsar, însă zonele umede sunt prezente în majoritatea Siturilor Natura 2000 din judeţ: Pescăria Cefa - Pădurea Rădvani (Parcul Natural Cefa), Lunca Barcăului, Câmpia Nirului - Valea Ierului, Valea Alceului, Lacul Peţea, Molhaşurile din Valea Izbucelor, Câmpia Careiului, Crişul Negru, Crişul Repede în amonte de Oradea, Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, Săcueni cu Rezervaţia Naturală Cicoş, Valea Iadei. În acest context, Agenţia pentru Protectia Mediului Bihor a planificat desfăşurarea următoarelor activităţi: la 8 februarie, ora 11 - oră de ecologie cu elevii de la Şcoala nr. 11, Oradea  în cadrul căreia se va prezenta semnificaţia zilei şi importanţa zonelor umede, precum şi completarea şi discutarea unui test cu această tematică; în perioada 7 februarie - 28 februarie - Expoziţie Colţul Verde, expoziţie realizată din obiecte confecţionate din materiale reciclabile de elevii de la Şcoala Dacia Oradea, dedicată Zilei Mondiale a Zonelor Umede.