Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează că astăzi, 15 mai, este ultima zi în care fermierii care utilizează teren agricol pot depune cererea unică de plată pe suprafaţă fără penalităţi. Începând de mâine şi până la data de 10 iunie, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere.

În anul 2013, prin intermediul Agenţiei, din fondurile europene Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi bugetul naţional se acordă fermierilor plăţi în cadrul următoarelor scheme/măsuri de sprijin: Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); Plăţi naţionale directe complementare (PNDC); Schema de plată separată pentru zahăr; Schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate altele decât zona montană. De asemenea, până la finele acestui an, sunt prevăzute măsuri cu finanţare FEADR şi buget naţional, ce vizează acordarea de plăţi compensatorii pe suprafaţă pentru utilizatorii de terenuri agricole în cadrul următoarelor măsuri: Măsura 211 - Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate - ZMD; Măsura 212 - Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural - ZSD şi ZDS; Măsura 214  -  Plăţi de Agro-mediu. Beneficiarii plăţilor directe pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea. Arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat. Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor/măsurilor de plată potenţialii beneficiari trebuie să depună anual la APIA cererea unică de plată pe suprafaţă şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale. Pentru depunerea cererilor fermierii care utilizează suprafeţe de teren sub 50 de ha trebuie să se adreseze Centrului local APIA unde este arondat respectiv cei care utilizează suprafeţe de teren mai mari de 50 ha Centrului Judeţean al APIA Bihor. "Având în vedere că în perioada imediat următoare vor avea loc controale prin teledetecţie şi controale clasice pe teren, reiterăm apelul către fermierii care au depus cereri unice de plată şi în special către proprietarii sau administratorii de pajişti permanente bihoreni să-şi îndeplinească angajamentele asumate cu privire la respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu. Reamintim că nerespectarea normelor de eco-condiţionalitate poate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată a uneia, sau mai multor, scheme de sprijin pentru unul sau mai mulţi ani" - precizează ing. Florian Pavel, director executiv al instituţiei.