Banca Naţională a României (BNR) a elaborat proiectul de norme privind riscul operaţional, care a fost publicat pe site-ul băncii centrale şi se află în prezent în dezbatere publică.Aceste norme sunt premergătoare implementării acordului Basel II, care stabileşte pentru bănci metodologii de calcul mai precise ale rezervelor de capital pe care trebuie să le facă, având în vedere riscul de credit comercial şi operaţional. Prevederile noului act normativ se aplică băncilor, caselor de economii, organizaţiilor cooperatiste de credit, băncilor de credit ipotecar şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state, reglementând determinarea nivelului minim al fondurilor proprii necesare acoperirii riscului operaţional. Calcularea cerinţei de capital pentru acoperirea riscului operaţional se face prin aplicarea unei cote de 15 la sută asupra "indicatorului relevant", care reprezintă media aritmetică a rezultatelor brute anuale ale activităţii bancare, înregistrate de instituţia de credit în ultimele trei exerciţii financiare încheiate. Potrivit proiectului legislativ, instituţiile de credit care nu aplică abordarea de bază în scopul determinării cerinţei de capital aferente riscului operaţional au obligaţia să stabilească politici şi criterii adecvate de încadrare a diferitelor activităţi pe cele opt categorii prevăzute în anexa actului normativ: finanţarea societăţilor comerciale, cu o cotă de risc de 18 la sută; tranzacţionare şi vânzări - 18 la sută; brokeraj de retail - 12 la sută; activitate bancară comercială - 15 la sută; activitate bancară de retail - 12 la sută; plăţi şi decontări - 18 la sută; servicii de agent - 15 la sută; administrarea activelor - 12 la sută.