Conform calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii au de îndeplinit în luna noiembrie mai multe obligaţii fiscale. În această lună, cel de-al doilea termen scadent pentru operatorii economici este 25 noiembrie.

Deconturi de produse accizabile

Data de 25 noiembrie reprezintă, pentru contribuabili, termen limită la depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoane fizice care desfăşoară activitate în Romania şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în Romania - Formular 224 pentru luna precedentă. Totodată, mai trebuie depuse: Situaţia centralizatoare privind achiziţiile şi livrările intracomunitare de produse accizabile; Declaraţia privind accizele - Formular 103, de către orice plătitor de accize armonizate şi alte produse accizabile; Decontul de taxă pe valoarea adăugată - Formular 300. Formularul se depune: lunar; trimestrial - pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în Romania, care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro; semestrial - conform aprobării, dacă efectuează operaţiuni impozabile pe maxim 3 luni calendaristice dintr-un semestru; anual - conform aprobării, dacă efectuează operaţiuni impozabile pe maxim 6 luni calendaristice din cursul unui an.

Obligaţii la bugetul de stat

Contribuabilii trebuie să depună, de asemenea; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată - Formular 301, obligaţie ce revine persoanelor impozabile care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă ori sunt supuse regimului special de scutire pentru întreprinderile mici, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi nici nu au obligaţia de a se înregistra; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - Formular 100, privind calcularea şi virarea impozitului pe venitul persoanelor fizice pentru luna precedentă, formular care trebuie depus de către contribuabilii persoane juridice sau fizice care reţin la sursă impozitul pe venit; Declararea impozitului pe ţiţeiul de producţie internă pentru luna precedentă - de către orice operator economic, plătitor de impozit la ţiţeiul din productia interna (art. 217 din Codul Fiscal); Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale - Formular 102 pentru luna precedentă. Declraţia se depune de către plătitirorii de contribuţii cărora le revin obligaţii de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cu excepţia celor care au obligaţii fiscale trimestrial sau semestrial.