Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se eliberează la solicitarea anumitor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal.
O primă categorie o reprezintă persoanele care în cursul anului calendaristic precedent, sau în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului, au realizat importuri din teritorii şi state terţe, a căror valoare cumulată este de cel puţin 100 milioane lei. şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii; nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală; să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puţin un an calendaristic înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată; să nu fie în stare de insolvenţă, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară. De reţinut! În valoarea importurilor de 100 de milioane lei nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate. Alte două categorii sunt reprezentate de: operatorii economici autorizaţi care sunt înregistraţi în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal şi care au obţinut certificat de operator economic autorizat, conform art. 14a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele impozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal şi care au obţinut autorizaţie pentru procedura de vămuire la domiciliu, conform art. 253 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare. Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se eliberează pe perioada indicată de solicitant, care nu poate depăşi data de 31 decembrie 2016. Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se eliberează în termen de 15 zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei complete. Certificatul se revocă: în situaţia în care una din condiţiile care au stat la baza eliberării certificatului nu mai este îndeplinită sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA atribuit conform art. 153 din Codul Fiscal; în cazul în care statutul de operator economic autorizat a fost suspendat sau retras, sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul persoanelor impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordin; în situaţia în care autorizaţia pentru procedura de vămuire la domiciliu a fost suspendată sau revocată, sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul persoanelor impozabile prevăzute de lege. Decizia de revocare a certificatului de amânare de la plata în vamă a TVA se comunică în scris, împreună cu motivele care au condus la această măsură.
Cele mai sigure locuri de munca!Oferta extrem de serioasa!Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, acum e randul dumneavoastra! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate!Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi!Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul ,,Info" la adresa de email: blondyna_1969@yahoo.com!