CJAPIA Bihor: Termen 17 decembrie - Depunerea cererilor de plată în agricultura ecologică
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (CJAPIA) Bihor informează fermierii care au avut contracte încheiate cu organismele de inspecţie şi certificare SC QC&I SRL (RO-ECO-002) şi Certification Services International (RO-ECO-017), care nu mai sunt aprobate de MADR pentru desfăşurarea activităţii, că au obligaţia de a încheia noi contracte cu alte organisme aprobate şi pot depune cerere de plată pentru ajutorul specific în agricultura ecologică până la 17 decembrie inclusiv. Ajutorul se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră înregistrate în perioada de conversie (de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică). Pot beneficia de ajutorul specific persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt înregistrate în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific la MADR), prin DADR; deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul UE aprobat de către MADR; deţin un document justificativ, respectiv certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei cu menţiunile stabilite prin lege, emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul; se menţin 5 ani în sistemul de agricultură ecologică; în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente. Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră, respectiv pentru o exploataţie din apicultură. În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare (pentru exploataţiile din domeniul vegetal). Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice/PFA/ÎÎ/ÎF, respectiv domiciliul pentru persoane fizice. "Până la data de 15 octombrie, în Bihor, au solicitat acest spijin specific un 88, respectiv 7 fermieri care aveau contracte încheiate cu cele două organisme care nu mai sunt aprobate de MADR. Atragem atenţia beneficiarilor că nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de lege poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi şi sancţiuni multianuale, în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională" - ne-a precizat ing. Florian Pavel, director executiv al CJAPIA Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.