Creşterea deficitului bugetar
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, ponderea deficitului bugetului consolidat în PIB s-a dublat, în luna august, până la nivelul de 0,2%, în principal din cauza majorării cheltuielor de la bugetul de stat într-un ritm mai rapid decât creşterea veniturilor. În luna august, diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile înregistrate la bugetul consolidat (bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale, fonduri speciale, datoria publică) s-a majorat cu 1.107,4 miliarde lei, deficitul după primele opt luni din 2004 ridicându-se la 4.038 miliarde lei. Pe de altă parte, cheltuielile de la bugetul de stat au avansat, în numai o lună, cu 2.322 miliarde lei mai mult decât veniturile. În intervalul ianuarie-august, soldul negativ al bugetului de stat a ajuns la 9.389 miliarde lei. Faţă de estimările anuale, veniturile colectate la bugetul general consolidat în primele opt luni reprezintă 66,2% din total, respectiv 452.450,9 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, veniturile bugetare s-au majorat cu 26,4%, respectiv cu 0,9 puncte procentuale din PIB. Un câştig de 0,8 puncte din PIB a fost adus numai de veniturile fiscale.
Potrivit comunicatului Finanţelor, majorarea cotei de impozitare a profitului obţinut din activităţi de export - de la 12,5% la 25% - şi creşterea economică au impulsionat încasările din impozitul pe profit. Veniturile de la acest capitol au totalizat 45.027 miliarde lei, cu 53,2% peste realizările de anul trecut. De asemenea, contribuţiile la asigurări sociale au consemnat o majorare cu 19%, în termeni nominali, dar şi-au redus ponderea din PIB cu 0,1 puncte procentuale.
Taxa pe valoarea adăugată a adus la buget o sumă de 105.298 miliarde lei, nivel superior cu 25% realizărilor din intervalul ianuarie - august 2003. O suplimentare cu aproape 40% se regăseşte la plăţile către buget rerprezentând accize, cu un total de 49.718 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 456.489,1 miliarde lei, în creştere cu 23,1% în termeni nominali şi cu 9,3% în termeni reali.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.