Declararea contribuţiilor sociale de către plătitorii de venituri profesionale
Potrivit actului normativ, contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj calculate şi reţinute de către plăîtitorii de venit se vor declara la unităţile fiscale competente în administrarea acestora, subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale (Formular 102) se completează şi se depune de plătitorii de contribuţii cărora le revin, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţii de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor special. Termenul de depunere este lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă, cu excepţiile prevăzute de lege, pentru obligaţiile de plata reprezentând: contribuţii sociale datorate de angajator; contribuţii sociale reţinute de la asiguraţi; contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele din tutun şi pentru băuturi alcoolice; contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate din activităţi publicitare la produsele din tutun şi băuturi alcoolice; contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială; contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială. În cazul contribuabililor persoane juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi persoanelor fizice care au calitatea de angajator, termenul de depunere a declaraţiei este trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, iar în cazul asociaţiilor, fundaţiilor sau altor entităţi fără scop patrimonial - termenul este semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului.
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale se depune la unitatea fiscală în a cărui evidenţă fiscală este înregistrat contribuabilul ca plătitor de contribuţii. Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale se completează cu ajutorul programului de asistenţă. Formularul se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, cu codificarea informaţiei prin cod de bare. Contribuabilii care deţin certificat digital pot depune formularul prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul ANAF.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.