Potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, livrarea de către orice persoană a unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, care are caracter de continuitate, constituie operaţiune taxabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

Persoanele fizice care au efectuat astfel de operaţiuni aveau obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile prevăzute la art. 152 din Codul fiscal sau înainte de începerea activităţii conform prevederilor art. 153 din acelaşi cod şi plăţii TVA la bugetul de stat aferent livrărilor. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, în prezent, prin unităţile sale de administrare a veniturilor statului şi inspecţie fiscală, se efectuează controale la 188 persoane fizice care au efectuat 2.455 tranzacţii imobiliare, în valoare de 276.952.773 lei şi care ar putea întruni condiţiile de persoană impozabilă, în vederea stabilirii obligaţiei de plată către bugetul de stat reprezentând TVA aferent acestor operaţiuni.