DJF şi OARZ Bihor, asimilate, administrativ, de către DADR Bihor
Caruselul reorganizării
Prin comasarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a Ministerului Apelor şi Mediului, s-a creat Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (MAPAM).
Această reorganizare a dus la reorganizări şi în judeţe, privind direcţiile agricole şi nu numai. Astfel, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (DGAIA) Bihor a devenit Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor. Odată cu noua titulatură, conducerea DADR Bihor este alcătuită, acum, din director executiv (drd. ing. Florian Pavel) şi trei directori executivi adjuncţi (ec. Hortenzia Tudoreanu, ing. Aurel Huniadi şi ing. Szabo Zoltan).
Totodată, în baza aceloraşi prevederi ale OUG nr. 64/2003, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 464/29 iunie 2003 (dar apărut pe piaţă abia zilele trecute), valul reorganizărilor este amplificat, prin asimilarea administrativă, de către DADR Bihor, a Direcţiei Judeţene Fitosanitare (DJF) Bihor şi a Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Bihor. De acum, DJF Bihor şi OARZ Bihor nu mai au personalitate juridică şi au fost transformate, conform noii titulaturi, în Unitatea Fitosanitară Bihor (condusă de un director executiv adjunct, ing. Virgil Itu), respectiv, Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Bihor (condusă de un director executiv adjunct, ing. Alexandru Oltean). Activitatea celor două unităţi rămâne aceeaşi, ca responsabilităţi profesionale, şi se va derula tot în fostele sedii. În schimb, printr-un protocol de predare-preluare, patrimoniul celor două instituţii (unităţi) urmează a fi preluat, până la 29 iulie a.c., de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
Efectul reorganizării, în cazul noilor unităţi (cea fitosanitară şi cea de ameliorare şi reproducţie în zootehnie) se resimte, în plan social, prin disponibilizarea de personal (6 persoane). Adică, şase şomeri care vor beneficia (!) de prevederile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
De reţinut că, aşa cum ne-a precizat dl ing. Florian Pavel - director executiv al DADR Bihor - "Inspectoratul pentru Protecţia Mediului Bihor, Direcţia Apelor-Crişuri Oradea, Direcţia Silvică Bihor şi Direcţia Sanitară Veterinară Bihor vor funcţiona ca instituţii descentralizate, în subordinea MAPAM, cu personalitate juridică şi responsabilităţi bine definite".
Să sperăm că nu vom asista, pe mai departe, la alte reorganizări, deşi rămân neclare unele aspecte vizând actualul Oficiu Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.