DSVSA Bihor: în derulare, ample acţiuni de depistare şi prevenire a Trichinelozei
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor reaminteşte că, în contextul sărbătorilor de iarnă şi a tradiţiei româneşti de sarcrificare a porcinelor, examinarea, în vederea depistării Trichinelozei, a tuturor porcilor sacrificaţi în această perioadă este obligatorie.
Reamintim că potrivit legislaţiei în vigoare, neîndeplinirea acestei obligaţii de către proprietarii de animale va fi sancţionată de către inspectorii DSVSA cu amenzi de până la 2.000 lei. Examinarea în vederea depistării Trichinelozei a tuturor porcilor sacrificaţi în această perioadă se execută de personal acreditat de către DSVSA Bihor, respectiv de medicii de liberă practică din cadrul fiecărei comune, precum şi de personalul propriu al DSVSA Bihor din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din oraşele mari ( 3 în Oradea -în cele trei pieţe agroalimentare mari, în Marghita, Valea lui Mihai, Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei).
"Pentru a pevenii situaţiile neplăcute în care se aşteaptă rezultatul examenului ( doar în weekend-ul trecut au fost efectuate, doar în Oradea peste 300 examene de specialitate - depistându-se două suspiciuni), DSVSA Bihor a suplimentat personalul de specialitate din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. De asemenea a fost prelungit programul de activitate al acestor circumscripţii astfel că se lucrează zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica între orele 08.00 - 16.00"- ne-a declarat dr. Sorin Hodişan, director executiv al instituţiei.
Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că Trichineloza este o zoonoză, de natură parazitară ce se transmite la om prin ingerarea de carne insuficient tratată termic, care conţine larve sau chişti cu larve ale nematodului Trichinela specie. Cel mai frecvent este diagnosticat Trichinella spiralis, boală care, la om, se manifestă iniţial prin tulburări digestive, urmate de tulburări generale sistemice, pentru ca în final să se localizeze la nivel muscular, tradusă prin dureri şi tulburări musculare şi locomotorii. Îmbolnăvirea poate să determine sechele pentru tot restul vieţii.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.