La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor au fost depuse, până în prezent, 766 de dosare, valoarea subvenţiilor depăşind suma alocată în funcţie de numărul de locuitori.

Acordarea unor subvenţii fixe

Reamintim că programul "Casa Verde" este un program privind înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu unele care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană, precum şi alte sisteme de energie regenerabilă. Programul destinat persoanelor fizice, care a demarat în luna iulie, a înlocuit ideea subvenţionării unui procent din investiţia în sistemele alternative de căldură şi apă caldă cu acordarea unor subvenţii fixe pentru fiecare tip de instalaţii. Pentru anul în curs, a fost alocată suma de 110 milioane de lei, bani repartizaţi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. Astfel, pentru "centrale de perete" statul a alocat suma de 3.000 de lei, pentru o instalaţie de panouri solare statul a dat 6.000 de lei (circa jumătate din costurile pentru cumpărarea şi montarea unui sistem de panouri solare care să deservească o casă de dimensiuni medii), iar pentru pompele geotermale - 8.000 de lei.

În doar o lună şi jumătate de la lansarea programului "Casa Verde", la nivelul întregii ţări, au fost depuse peste 7.000 de cereri de finanţare, valoarea totală ridicându-se la peste 42 de milioane de lei.

În septembrie - o a doua etapă

Cele mai multe dosare au fost depuse în judeţele Bihor - 766 dosare (în valoare de 4.791.955,72 RON), Harghita - 629, Brasov - 310, Bistriţa Năsăud - 226, Covasna - 233, Mures - 297, Sălaj- 233, Sibiu - 276, Alba - 291, în Bucureşti fiind depuse circa 350 de dosare. Precizăm că procedura de întocmire a dosarului este una simplă: cei care doresc să aplice pentru acest proiect trebuie să se prezinte la Agenţia de Protecţia Mediului, să depună copii de pe cartea de identitate, actul de proprietate asupra casei care va beneficia de investiţie, precum şi o adeverinţă fiscală care să ateste că beneficiarul nu are datorii. Dosarul este verificat şi, dacă avizul este pozitiv, solicitantul poate angaja o firma capabilă să execute lucrarea. La final, beneficiarul va prezenta factura pentru instalaţie, iar după ce autenticitatea acesteia este verificată, va primi subvenţia aferentă tipului de lucrare pentru care a optat. Până la finalul primei decade din august, unele judeţe au depăşit suma alocată, cazul Bihorului, care a avut atribuită suma de 3.045.392 RON, pentru un număr de 706.623 locuitori, solicitările depăşind, deci, cu 1.746.562,72 RON suma alocată de la minister.

Potrivit oficialilor, în luna septembrie, este posibilă lansarea unei noi etape a Programului "Casa Verde", prin redistribuirea, de către minister, a sumelor alocate iniţial şi rămase nesolicitate de către alte judeţe.