În domeniul agriculturii şi silviculturii - Fonduri pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii
Urmează să devină operaţională, în sensul depunerii de proiecte, Măsura 125 - "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii", Măsură ce face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Responsabilităţi şi structuri
Până se va comunica data la care începe prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 125, vă propunem o scurtă prezentare a acestei Măsuri prin care se pot accesa fonduri nerambursabile cu care să se realizeze o serie de investiţii. Chiar dacă proiectele se vor depune, la momentul potrivit, în cazul bihorenilor, la Oficiul Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor, promovarea Măsurii 125 intră şi în responsabilitatea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. Iar la DADR Bihor am discutat cu dl ing. Ioan Iştoc, director coordonator adjunct - Compartimentul Dezvoltare Rurală. "Este bine de ştiut că Măsura are două submăsuri: Submăsura125-a (Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii), respectiv Submăsura 125-b (Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii). Pentru fiecare submăsură sunt beneficiari distincţi, inclusiv tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile", a specificat dl ing. Ioan Iştoc.
Beneficiari eligibili
La Submăsura 125-a, beneficiarii eligibili sunt: unităţile administrativ-teritoriale deţinătoare de terenuri agricole şi/sau de infrastructura de acces la exploataţiile agricole prin reprezentanţii lor legali; asociaţii de dezvoltare intercomunitare (ADI) deţinătoare de terenuri agricle şi/sau de infrastructura de acces la exploataţiile agricole; organizaţii/federaţii de utilitate publică ale proprietarilor de terenuri agricole.
La Submăsura 125-b, beneficiari eligibili sunt: proprietari/deţinători (cu drept de folosinţă) privaţi de pădure, persoane fizice şi juridice; asociaţii de proprietari/deţinători privaţi de pădure; unităţi administrativ-teritoriale deţinătoare de pădure; ADI deţinătoare de pădure; Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin unităţile şi filialele din structura sa.
Tipuri de investiţii
În funcţie de cele două domenii - agricol şi silvic -, fondurile ce pot fi accesate, pe bază de proiecte, sunt destinate unor investiţii precise. "În acest context, în cadrul Submăsurii 125-a, tipurile de investiţii se referă: la infrastructura rutieră şi agricolă (construirea şi/sau modernizarea drumurilor de acces, poduri şi podeţe, drumuri agricole de exploataţie), la sistemele de irigaţii - modernizare, retehnologizare, la sistemele de desecare şi drenaj, la lucrările de corectare a torenţilor situate în fondul funciar agricol", a detaliat dl Ioan Iştoc.
Tipurile de investiţii pentru Submăsura 125-b se referă la construirea şi/sau modernizarea drumurilor forestiere, poduri şi podeţe, la infrastructura feroviară forestieră, la instalaţiile de transport pe cablu (funiculare), la lucrările de corectare a torenţilor, situate în pădure, construirea barajelor, digurilor, canalelor.
Valoarea sprijinului financiar
Valoarea sprijinului public este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţiile de utilitate publică şi care deservesc întreaga comunitate. Ajutorul public nu poate depăşi 1.500.000 euro/proiect pentru drumurile forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor, respectiv 1.000.000 euro/proiect pentru alte investiţii. Dar mai sunt şi alte scheme în ecuaţia financiară.
Pentru informaţii complete, se poate consulta "Ghidul solicitantului", accesând site-ul: www.madr.ro sau www.apdrp.ro. De asemenea, informaţii se pot obţine de la DADR Bihor - Compartimentul Dezvoltare Rurală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.