Prin noile reglementări se urmăreşte îmbunătăţirea şi eficientizarea mecanismului de prevenire şi gestionare a neregulilor ţinând cont de experienţa avută în utilizarea fondurilor de preaderare şi a celor alocate României pentru actuala perioada de programare.

Beneficiarii de fonduri europene care se abat de la normele legislative vor fi penalizaţi în funcţie de gravitatea abaterii, lucru care nu era prevăzut până acum în legislaţie. Noua măsură este cuprinsă într-un act normativ recent intrat în vigoare. Guvernul a aprobat în şedinţa din 26 iunie noi măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, atât de către beneficiari, cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, se menţionează într-un comunicat publicat recent pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Nivelul corecţiilor financiare ce pot fi aplicate beneficiarilor care nu respectă întocmai principiile europene şi prevederile legislaţiei în vigoare devine mai flexibil, penalizarea beneficiarilor aplicându-se în functie de gravitatea abaterii săvârşite. Aceste reglementări urmează să fie aplicate şi în perioada de programare 2014-2020. Conform OUG nr. 47/2014, autorităţile cu competente în gestionarea fondurilor europene au obligaţia aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată către beneficiari, în situaţia în care constată abateri în raport cu: reglementările naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice; reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; procedurile sau instrucţiunile specifice de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, alţii decât autorităţile contractante. Până acum autorităţile competente aplicau reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de beneficiari în situaţia în care constatau abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie, fie în raport cu reglementările naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, fie cu procedurile specifice de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, cu excepţia cazurilor în care: sancţiunile prevăzute în legislaţia naţionala în domeniul achiziţiilor publice impuneau aplicarea unor corecţii mai mari; autorităţile cu competente în gestionarea fondurilor europene care asigură finanţarea proiectelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 aplicau măsurile cuprinse în reglementările proprii acestui program. Important! În cazul în care, pentru acelaşi contract de achiziţie verificat, se constată existenţa mai multor abateri privind regimul achiziţiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse, se arată în noile reglementări. Precizăm că noile reglementări sunt cuprinse în OUG nr. 47/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 28 iunie.