Încurajarea consumului de fructe în şcoli: MADR a alocat peste 13 milioane de euro
Potrivit unui Comunicat de presa al institutiei, cea mai mare parte a programului va fi finanţata prin fonduri europene (9,6 milioane euro), iar restul de 3,7 milioane euro vor fi asiguraţi prin co-finanţare publică. Conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pentru acest an şcolar s-au înscris 1016 solicitanţi (983 primarii, 27 Consilii Judeţene şi cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti). Acesta este primul an în care programul presupune implementarea de măsuri adiacente distribuţiei de mere, considerându-se că acestea vor contribui la formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi la conştientizarea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete. Pentru aceste măsuri adiacente, autorităţile locale vor putea cheltui până la 10 la sută din fondurile alocate pentru distribuţia de mere, urmând să recupereze sumele cheltuite de la APIA - se arată în Comunicatul MADR. Distribuţia de mere în şcoli în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe a fost deja demarată de autorităţile locale la începutul acestei săptămâni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.