MADR: Cantităţile maxime de - Motorină pentru care se acordă ajutor de stat în trimestrul IV
Potrivit documentului postat pe site-ul MADR, perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură este până la data de 31 decembrie 2014. Diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse ce se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare este de 1,7975 lei/litru. Proiectul precizeaza că „în cazul în care cantităţtile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile prevăzute în anexă, cuantumul plăţilor se reduce proporţional". Cererile de plată cuprind informaţii cu privire la suprafeţele de teren, inclusiv pe structura de culturi şi/sau efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase, pe care le exploatează solicitantul şi/sau lucrările de îmbunătăţiri funciare, pe care acesta le-a executat pe perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat şi se depun în perioada ianuarie-februarie 2015, însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină utilizate la lucrările mecanizate din agricultură aferente trimestrului IV-2014, precum şi de documentele fiscale.
Cantitatea de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500,00 mii litri, se arată în Hotărârea privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorină în trimestrul IV 2014. Iată care sunt cantitățile maxime de motorină utilizată în agricultură în trimestrul IV-2014, defalcate pe structura de culturi, pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare: Sector vegetal: cereale -42 litri/ha; orez -32 litri/ha; oleaginoase - 20 litri/ha; cartof -50 litri/ha; sfeclă de zahăr - 46 litri/ha; hamei- 47 litri/ha; plante medicinale şi aromatice - 33 litri/ha; legume cultivate în camp - 49 litri/ha; legume cultivate în spaţii protejate - 25 litri/ha; ciuperci - 27 litri/tonă; păşuni naturale, fâneţe naturale, pajişti temporare - 10 litri/ha; plante de nutreţ + însilozare - 43 litri/ha; livezi - 43 litri/ha; căpşun, alţi arbuşti fructiferi - 22 litri/ha; viţp de vie - 42 litri/ha; teren în pregătire pentru livezi, vii, pentru alte culturi permanente - 25 litri/ha; pepiniere pomicole, pepiniere viticole, plantaţii portaltoi, altele - 13 litri/ha; plante energetice nonalimentare - 33 litri/ha; ogoare (arături de toamnă pentru primăvară) - 25 litri/ha.
În Sectorul zootehnic, cantitățile maxime de motorină utilizată în agricultură sunt următoarele: păsări - 13 litri/UVM; porc - 3 litri/ UVM; bovine - 19 litri/ UVM; ovine, caprine - 2 litri/ UVM; albine şi viermi de mătase - 6 litri/ familie/cutie; instalaţii acţionate cu motoare termice -17 litri/1000 mc apă. Reamintim că, potrivit legii, Autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei temporare de ajutor de stat reglementată de prezenta hotărâre este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin structurile sale teritoriale, respectiv centrele judeţene/centrele locale. Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează în anul 2015, suma totală alocată schemei de ajutor de stat fiind de 162.673,75 mii de lei şi se asiguă de la bugetul de stat prin bugetul MADR pe anul 2015.
Locuri de munca pentru toti! Oferta este deja un fenomen! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! Asiguram contract legal! Au fost trimise deja primele castiguri! Avem dovada platilor! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati 300 dolari lunar, lucrand ca operator online, 3 ore pe zi! Va expediem detalii, daca trimiteti textul ”Info” la adresa de email: pashaman_2007@yahoo.com
Locuri de munca in toata tara! Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! NU e MLM si NU e joc piramidal! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: gdana1956@yahoo.com
Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: enache_lili2014@yahoo.com.