MADR: Clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole
Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole, promulgată recent, reglementează realizarea unui cadru unitar pentru implementarea programelor cu finanţare din bugetul naţional şi din fonduri comunitare.
Potrivit datelor oficiale, forma principală de exploataţie agricolă este gospodăria ţărănească mică, având o suprafaţă medie de 1,95 ha teren agricol şi totalizând 53,5% din suprafaţa agricolă a ţării. Aşa cum a reieşit în urma datelor centrealizate prin Recensământul General din anul 2010 la nivel de ţară, unităţile agricole cu personalitate juridică au o suprafaţă medie de 190,8 ha şi deţin 42% din suprafaţa agricolă a ţării. Astfel, din cele 3.825 mii exploataţii agricole individuale care deţin o suprafaţă agricolă utilă de 7,45 milioane ha, 89,9% au suprafeţe mai mici de 5 ha, producţia obţinută fiind în totalitate destinată consumului propriu. Peste 98% dintre acestea sunt exploataţii mixte, atât pentru producţia vegetală, cât şi pentru creşterea animalelor, o clasificare a lor după suprafaţă sau după numărul de animale nefiind concludentă. Reamintim că, pentru o mai bună caracterizare a dimensiunii economice a unei exploataţii agricole, prin Decizia Comisiei Europene 94/376/CE, a fost introdusă o nouă noţiune numită unitatea de determinare a dimensiunii economice (UDE), care în comunitatea europeană a fost determinată pe baza Marjei Brute Standard (MBS) şi a fost calculată la 1.200 euro. De precizat că Marja Brută Standard este utilizată în analiza structurală a exploataţiilor agricole din Uniunea Europeană, permiţând aprecierea potenţialului tehnico-economic al culturilor şi speciilor de animale. MBS reprezintă diferenţa între produsul brut (PB) şi cheltuielile specifice (CS), în care: produsul brut este format din valoarea producţiei principale şi secundare, la care se adaugă subvenţiile pe cultură; cheltuielile specifice sunt date de suma cheltuielilor, ocazionate cu respectiva cultură. Potrivit oficialilor, clasificarea explotaţiilor şi fermelor agricole prin aplicarea acestei metodologii de calcul permite o evaluare unitară a acestora, în special în ceea ce priveşte utilizarea sprijinului primit şi eficienţa programelor de dezvoltare aplicate.
În ceea ce priveşte clasificarea fermelor şi explotaţiilor, prevederile legale stabilesc că în categoria Exploataţii specializate - culturi intră: exploataţiile specializate în culturi de câmp; exploataţiile specializate în horticultură; exploataţii specializate în culturi permanente. În funcţie de dimensiunea economică, fermele şi exploataţiile agricole se clasifică şi se definesc după cum urmează: sub 1.999 euro - ferme de subzistenţă care produc în totalitate pentru consumul propriu; 2.000 - 7.999 euro - ferme de semi-subzistenţă care îşi asigură consumul propriu şi o mică parte din producţia agricolă ce o comercializează; 8.000 - 49.999 euro - ferme comerciale mici care comercializează mai mult de 50% din producţia agricolă pe care o realizează; 50.000 - 999.999 euro - ferme comerciale/exploataţii agricole mijlocii care îşi comercializează întreaga producţie agricolă pe care o realizează; peste 1.000.000 euro - ferme comerciale/exploataţii agricole mari care îşi comercializează întreaga producţie agricolă pe care o realizează. Pentru stabilirea dimensiunilor economice a fermelor şi exploataţiilor agricole se vor utiliza calculaţiile MBS şi a UDE pe unitatea de suprafaţă şi cap de animal, aprobate prin Ordin al MADR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.