MADR: Condiţii pentru acordarea subvenţiilor pe suprafaţă în perioada 2015-2020
Pentru a beneficia de acordarea de plăţi directe, fermierii trebuie să cerere unică de plată până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic, cu îndeplinirea unor condiţii generale.
Astfel, fermieri trebuie: să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solariilor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha; pentru culturile sau plantațiile care se înființează începând cu anul de cerere 2018, să facă dovada că utilizează sămânță/material săditor certificat oficial, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu excepția fermierilor participanți la schema pentru micii fermieri; fermierii care în anul anterior anului depunerii cererii unice de plată, au primit plăți directe de peste 5.000 euro, să ateste cel puțin calitatea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, sau întreprinderi familiale. De asemenea, fermierii trebuie: să declare toate parcelele agricole, cu excepția celor care au suprafața mai mică de 0,1 ha și care însumate nu depășesc 1 ha precum și zonele de interes ecologic care contribuie la aplicarea practicilor benefice pentru climă și mediu; să declare, la depunerea cererii unice de plată, datele de identificare și de contact actualizate și să notifice APIA despre modificarea acestora în termen de 15 zile calendaristice de la modificare; persoanele juridice trebuie să notifice APIA în termen de 15 zile cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind: administratorul, sediul social, obiectul de activitate.
Totodată, fermierii au obligaţia: să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere unică de plată şi în documentele anexate acesteia privind lista suprafeţelor și/sau efectivele de animale; să fie de acord ca datele din formularul de cerere unică de plată să fie introduse în baza de date a Sistemului Integrat de Administrare și Control, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice; să fie de acord ca datele personale, datele înscrise în cererea unică de plată despre suprafețe și animalele din exploatație să facă obiectul controalelor administrative încrucișate cu bazele de date ale altor autorități publice cu competențe în gestionarea acestor tipuri de date; să respecte normele de eco- condiționalitate stabilite prin legislația națională. Alte condiţi se referă la: depunerea documentelor necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia, încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere; permieterea efectuării controalelor de către APIA sau de către alte instituții abilitate în acest sens; să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate. În fine, fermierii au obligaţia să identifice, să declare și să delimiteze cu exactitate parcelele agricole în aplicația electronică GIS "IPA-ONLINE" pusă la dispoziție de către APIA, şi să utilizeze datele cadastrale disponibile. Începând cu anul 2018 identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole se face obligatoriu pe baza datelor cadastrale. Reamintim că cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.