MADR: Programul Tomate - Plăţi către beneficiari
Pentru a asigura fondurile necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2018, a fost necesară completarea Hotărârii Guvernului nr. 943/2018 cu o prevedere care să permită acordarea ajutorului de minimis din bugetul pe anul 2019 repartizat MADR.
Potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern, întrucât bugetul alocat pentru plata unui ajutor de minimis în agricultură a fost depășit cu peste 9 milioane de euro, acesta le va fi plătit fermierilor din bugetul anului 2019. Din informațiile transmise la nivel central de către Direcțiile pentru agricultură județene, la data de 27 septembrie 2018 erau înscriși în Programul tomate un număr de 16.463 solicitanți din care, pentru Ciclul I de producție, un număr de 10.946 beneficiari au fost plătiți cu suma de 151.031.813,40 lei, echivalentul a 32.838 mii euro. Pentru Ciclul II de producție, care se încheie la data de 20 decembrie 2018, se estimează un număr de 5.500 beneficiari ceea ce înseamnă că ajutorul de minimis ce va trebui acordat va fi de circa 16.500 mii euro. Reamintim că bugetul alocat pentru acest an în scopul efectuării de plăţi aferente acestui ajutor din agricultură este 40 de milioane de euro, dar a fost depășit cu peste 9 milioane de euro, întrucât numărul cererilor depuse de către fermieri a fost peste aşteptări. Având în vedere datele comunicate de Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a Municipiului București, reiese faptul că o parte din solicitanții eligibili în Ciclul II de producție nu vor putea beneficia de sprijinul financiar, datele statistice ducând către un buget estimat de 49.338 mii euro. În acest sens a fost elaborat proiectul privind completarea HG nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018. Hotărârea reglementează introducerea unui nou articol la Hotărârea Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018, astfel: „Art. 14ą - În cazul în care după primirea situaţiilor centralizatoare prevăzute la art. 13, valoarea deconturilor justificative depășește suma prevăzută la art. 9, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis se asigură din bugetul pe anul 2019 repartizat de MADR de la aceleași subdiviziuni ale clasificației economice. Valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.797,9 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29 septembrie 2017.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.