MDTR: Implementarea standardului European de Etichetare în Ecoturism
Sistemul de identificare a destinaţiilor de ecoturism din România, destinaţii care se pot reuni, ulterior, într-o reţea naţională de profil, a fost elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Indicatori de evaluare
Prin implementarea acestui proiect, destinaţiile care îndeplinesc anumite criterii pot obţine statutul de destinaţie ecoturistică şi, ulterior, pot obţine o vizibilitate sporită pe piaţa internă şi externă, prin includerea în campaniile naţionale de promovare turistică derulate de minister. Totodată, construirea şi promovarea unei astfel de reţele contribuie la creşterea notorietăţii de destinaţie ecoturistică a României. Sistemul de identificare a destinaţiilor de ecoturism din România este compus dintr-un set de criterii şi un set de indicatori de evaluare a respecivelor criterii. Astfel, micro-regiunile din România interesate să obţină statutul de destinaţie ecoturistică pot depune la MDRT, în acest scop, o scrisoare de intenţie prin care solicită includerea în programul de evaluare pentru destinaţii de ecoturism. Fiind un sistem de atestare voluntar, iniţiativa de participare la proiect aparţine parteneriatelor locale sau regionale înfiinţate cu scopul de a gestiona domeniul turismului într-o regiune/zonă (de exemplu, asociaţii de dezvoltare şi promovare turistică). Ulterior, solicitanţii realizează auto-evaluarea destinaţiei, pe baza criteriilor şi indicatorilor disponibili pe site-ul ministerului. În final, o echipă de evaluatori coordonată de MDRT se ocupă de evaluarea în teren. În funcţie de rezultatele acestor evaluări, se acordă statutul de Destinaţie de Ecoturism pentru o perioadă de 3 ani.
Condiţii de îndeplinit
Prima condiţie pentru obţinerea unui astfel de statut este ca destinaţia să cuprindă resurse naturale aflate sub un regim de protecţie (parc naţional sau natural, sit Natura 2000, rezervaţii naturale sau orice altă categorie de arie protejată), alături de care pot fi incluse şi resursele socio-culturale. Alte criterii se referă la atractivitatea destinaţiei, accesibilitate, protejarea patrimoniului cultural şi respectarea tradiţiilor culturale, conservarea biodiversităţii şi deţinerea unui plan de gestionare a deşeurilor, lista integrală fiind însă mult mai detaliată. Criteriile au fost stabilite, la recomandarea Organizaţiei Mondiale a Turismului, plecând de la standardul Standardul European de Etichetare în Ecoturism redactat de Reţeaua Europeană de Ecoturism. Criteriile de identificare a destinaţiilor ecoturistice au fost elaborate de MDRT, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism - INCDT şi Asociaţia de Ecoturism din România - AER, în colaborare cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, WWF Programul Dunăre Carpaţi România, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Asociaţia pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România, Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA. O ultimă precizare: recomandarea de creare a unui sistem de atestare a destinaţiilor ecoturistice este prevăzută în Strategia Naţională de Dezvoltare a Ecoturismului din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.