Directive europene în materie de taxa pe valoare adăugată

Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabileşte noi reglementări în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată (TVA).

Combaterea fraudei fiscale
OUG transpune în legislaţia naţională toate Directivele europene pe care statele membre trebuie să le aplice, în mod obligatoriu, de la data de 1 ianuarie 2010: Directiva 2008/8/CE a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce priveşte locul de prestare a serviciilor; Directiva 2008/9/CE a Consiliului de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată; Directiva 2008/117/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a Directivei 2006/112/CE, în vederea combaterii fraudei fiscale legate de operaţiunile intracomunitare.
Conform noilor reglementări, atunci când prestatorul şi beneficiarul nu sunt stabiliţi în acelaşi stat, se vor aplica următoarele reguli: serviciile prestate de o persoană impozabilă către o altă persoană impozabilă vor avea locul, respectiv se vor impozita la locul unde este stabilit beneficiarul, indiferent că este o persoană impozabilă stabilită în interiorul Comunităţii sau în afara Comunităţii; serviciile prestate de o persoană impozabilă către o persoană neimpozabilă vor avea locul, respectiv se vor impozita, acolo unde este stabilit prestatorul.

Excepţii stabilite expres
Printre excepţiile stabilite expres de Directiva europeană se numără: serviciile legate de bunuri imobile, care se vor impozita la locul unde se află bunul imobil; serviciile de restaurant şi catering, care se vor impozita la locul prestării efective. Aceeaşi Directivă stabileşte că pentru serviciile prestate către persoane impozabile stabilite în Comunitate se vor depune declaraţii recapitulative, asemenea celor care se depun în prezent pentru livrări şi achiziţii intracomunitare de bunuri. Totodată, Directiva 2008/117/CE de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în vederea combaterii fraudei fiscale legate de operaţiunile intracomunitare care este transpusă în actul normativ, se referă la perioada de depunere a declaraţiilor recapitulative. Începând cu anul 2010, declaraţiile recapitulative se vor depune lunar atât pentru livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri, cât şi pentru serviciile prestate intracomunitar.
Directiva 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, înlocuieşte Directiva 79/1072/EEC, în baza căreia se efectuează în prezent rambursările de TVA către persoane impozabile din alte state membre. Potrivit noilor reguli, autoritatea fiscală din România va primi prin intermediul unui portal electronic cererile de rambursare a persoanelor impozabile din România şi le va transmite electronic în fiecare stat membru din care operatorii economici români solicită rambursarea taxei plătite pentru diverse achiziţii efectuate.