Modificări la Legea IMM-urilor: Finanţarea IMM-urilor - importantă pentru firme
Proiectul noii legi a IMM-urilor, care va fi supus săptămâna viitoare aprobării Guvernului, stabileşte că fondurile alocate de la bugetul de stat programelor şi proiectelor de dezvoltare pentru IMM-uri vor creşte de la 0,4 la 1% din PIB.
Creşterea fondurilor alocate
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), aprobarea Legii nr. 346, cu toate amendamentele strânse de la patronate, este absolut necesară, cu atât mai mult cu cât din anul 2004 nu s-a mai intervenit asupra legii. Astfel una dintre cele mai importante prevederi se referă la finanţarea IMM-uri, aceasta vizând creşterea treptată, de la 0,4 la 1% din PIB, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru programe şi proiecte. Un alt pas necesar este crearea fondurilor de risc fără de care, indiferent cât de uşor poate fi înfiinţată o companie, aceasta nu poate să desfăşoare activitatea. Totodată, AIPPIMM urmăreşte şi reducerea fiscalităţii şi parafiscalităţii, printr-o reducere cu 25% a taxelor şi avizelor de care se lovesc managerii. O altă iniţiativă interesantă, prezentată recent de reprezentanţii AIPPIMM, este implementarea principiului "Only Once". Mai exact, o firmă va putea fi controlată doar o singură dată la fiecare trei ani şi, în plus, dacă o instituţie de control vrea să vadă o autorizaţie emisă de altă instituţie, va merge direct acolo, fără a mai pune managerii pe drumuri.
Small Business Act - metodă modernă
Alte prevederi favorabile firmelor sunt introducerea aprobării tacită a cererilor la care statul nu răspunde în termenul legal de 30 zile şi penalităţilor pentru stat, când nu-şi plăteşte la timp datoriile faţă de IMM-uri. Nu în ultimul rând, în legea revizuită a IMM-urilor se menţionează şi necesitatea renunţării la sistemul învechit de granturi pentru firme şi trecerii la metode moderne, prevăzute în Small Business Act (legea europeană a firmelor mici şi mijlocii), precum fondurile de risc, liniile de credit revolving (care nu au un număr fix de rate), creditele mezanin (care oferă creditorului dreptul de a deveni proprietar în firma finanţată) şi reţelele de business angels (investitori privaţi). Primele schimbări se vor vedea în programul AIPPIMM Mihail Kogălniceanu, în cadrul căruia firmele contractează credite garantate de stat, cu dobândă subvenţionată - în primul rând, suma maximă garantată creşte de la 125.000 la 425.000 lei, iar dobânda va fi subvenţionată 100% (în limita a 9% pe an); în al doilea rând, creditele se vor da pe 24 luni (faţă de 12 luni în 2011) şi vor putea fi reînnoite automat, fără ca managerii să fie nevoiţi să fi plătit ratele la zi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.