Modificări legislative privind ucenicia la locul de muncă
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie. Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă constituie parte integrantă a contractului de ucenicie.
Obiective principale
Printre obiectivele formării profesionale prin ucenicia la locul de muncă se află: să ofere persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, posibilitatea de a obţine o calificare în sistemul de formare profesională a adulţilor, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării; să permită angajatorilor să-şi asigure forţa de muncă calificată, de calitate, în funcţie de cerinţele proprii; să faciliteze integrarea socială a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii; să asigure un nivel de securitate adecvat persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, pentru a soluţiona problema pieţelor de muncă segmentate; să contribuie la creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă, coeziunea socială şi împlinire personală. Ucenicia la locul de muncă se adresează: persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învăţare pornind de la situaţiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupaţii direct la locul de muncă; angajatorilor care doresc să organizeze activităţi de ucenicie la locul de muncă, potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de muncă declarate vacante.
Obligaţii suplimentare
Potrivit noilor prevederi introduse prin Legea nr. 179/2013, contractul de ucenicie la locul de muncă va cuprinde şi următoarele obligaţii ale angajatorului: să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată, proporţional cu timpul lucrat; să asigure ucenicului pregătirea practică corespunzătoare calificării în care ucenicul se formează profesional; să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică corespunzătoare programului de formare profesională finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonantei de Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor; să încheie un contract de prestări servicii de formare profesională cu un furnizor autorizat în condiţiile OG nr. 129/2000, în scopul asigurării programului de formare profesională a ucenicului; să suporte contravaloarea programului de formare profesională a ucenicului. Pe de altă parte însă, reglementările creează obligaţii şi pentru ucenic, astfel că acesta va trebui să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile contractului de ucenicie la locul de muncă. Totodata, ucenicul va fi obligat să participe la pregătirea teoretică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor. Nu în ultimul rând, angajatul trebuie să participe la susţinerea examenului de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică şi practică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.