Ecocondiţionalitatea este un mecanism privind respectarea de către agricultori a unor norme obligatorii în domeniul mediului, sănătăţii publice, animalelor şi plantelor, precum şi al bunăstării animalelor.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii solicitanţi ai plăţilor pentru Măsura 215 "Bunăstarea animalelor" că au obligaţia de a respecta normele privind ecocondiţionalitatea în exploataţiile agricole pe care le administrează. În acest sens, pentru verificarea respectării normelor privind ecocondiţionalitatea, în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 620/2015 privind aprobarea Formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2015 şi a modului de aplicare a anumitor cerinţe ale măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile în anul 2015 pe terenurile agricole, solicitanţii plăţilor pentru Măsura 215 "Bunăstarea animalelor" au obligaţia de a completa şi depune cererea unica de plată, indiferent dacă solicită la plată întreaga suprafaţă agricolă a exploataţiei sau doar o parte a acesteia. De asemenea, în baza aceloraşi prevederi legale, fermierii care solicită plăţi pentru Măsura 215 "Bunăstarea animalelor" şi nu utilizează suprafeţe agricole, au obligaţia de a depune cererea unică de plată, în scopul verificării respectării normelor privind ecocondiţionalitatea. Fermierii care nu respectă normele privind ecocondiţionalitatea, în baza prevederilor art. 6 din Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea Normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, vor fi sancţionaţi prin reducerea plăţilor. O noutate față de anii precedenți sunt cerințele privind bunăstarea animalelor (SMR 11-13), însă acestea se aplică doar începînd cu 1 ianuarie 2016. Pentru anii 2015 și 2016, normele privind ecocondiționalitatea cuprind și obligația păstrării raportului dintre suprafața terenurilor utilizate ca pajiști permanente și suprafața agricolă totală, declarate de fermieri în 2007, conform prevederilor art. 93 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 306/2013. Instituțiile implicate în controlul privind respectarea normelor de ecocondiționalitate sînt Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultura (GAEC 1-7, SMR 1-3, 10) și Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (SMR 4-9, SMR 11-13). Precizăm că nerespectarea GAEC și SMR din vina fermierului, se sancționează cu reducerea plății sau excluderea totală de la plată, conform prevederilor art. 91 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013.

De reţinut, în încheiere, că informaţii suplimentare se pot obţine lecturând legislaţia completă privind depunerea cererii unice de plată pentru anul 2015, ce poate fi consultată pe pagina oficială web a Agenţiei, la adresa http://www.apia.org.ro/ro/formular-cerere-unica-de-plata-legislatie.