O bilă neagră la însămânţarea culturilor de toamnă: Bihorul reduce substanţial producţia de grâu
Cum-necum, se încheie şi a doua decadă a lunii noiembrie, iar principalele lucrări agricole de toamnă, în judeţul Bihor, încă nu s-au finalizat.
Dacă, spre exemplu, recoltarea porumbului este aproape de finalizare, iar importante cantităţi de sfeclă-de-zahăr încă se mai află pe câmp, aşteptând transportarea la fabrică, situaţia cea mai proastă şi îngrijorătoare este la semănatul grâului. Dar nici orzul nu s-a semănat pe întreaga suprafaţă programată, ci doar în proporţie de 63% din cele 11.550 de hectare; nici rapiţa boabe pentru ulei nu s-a cultivat pe cele 5.200 hectare şi nici nu se mai poate însămânţa, pentru că a trecut perioada calendaristică în care se putea efectua această lucrare. Până şi la cultivarea legumelor se bate pasul pe loc, astfel că nu s-a realizat nimic din suprafaţa de 980 de hectare programate.
Revenind asupra situaţiei privind însămânţarea grâului (datele ne-au fost prezentate, la solicitare, de conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - DADR Bihor), ne aflăm în faţa unei realităţi îngrijorătoare, iar mulţi dintre specialiştii agricoli din judeţ nu-şi amintesc o situaţie similară în ultimii 10-15 ani. Concret, la ora actuală grâul este semănat pe doar 49% din suprafaţa totală de 68.500 de hectare. "În condiţii normale, ne spunea ieri, dl. ing. Adrian Gheorghe Feher, unul dintre directorii coordonatori adjuncţi de la DADR Bihor, semănatul grâului ar fi trebuit finalizat până în data de 15 noiembrie. Orice întârziere, după această dată, fie şi cu o temperatură corespunzătoare în sol, semănatul grâului înseamnă un risc - răsărire tardivă, pericol de îngheţ pentru plantă, înfrăţire deficitară, producţie, în final, slabă."
Iar acum, când se încheie şi a doua decadă a lunii noiembrie, agricultorii bihoreni au semănat grâul doar pe aproape jumătate din suprafaţa programată. E greu de spus ce şi cât se va mai realiza în zilele următoare. Deocamdată, aproximativ 35.000 de hectare reprezintă suprafaţa necultivată cu grâu. Fără îndoială, în vara anului viitor, când se va recolta ce s-a semănat acum, Bihorul va avea mult mai puţin grâu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.