Obligaţii declarative cu termene în luna octombrie
Potrivit calendarului stabilit de Agenbţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în această lună contribuabilii au de dus la îndeplinire o serie de obligaţii declarative.
Astfel, un prim termen îl reprezintă data de 7 octombrie, inclusiv, când trebuie depusă Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România - Formular 092. Cel de-al doilea termen este 10 octombrie, pentru: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, Formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române - Formular 020; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formular 070; Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, Formular 096. Cele mai multe obligaţii declarative revin, însă, contribuabililor până la data de 25 octombrie. Astfel, trebuie depuse: Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare - Formular 097; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrialpentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie/trimestrului III 2013 - Formular 100; Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor - Formular 104, cu termen trimestri; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii septembrie/trimestrului III 2013 - Formular 112; Decontul de TVA - Formular 300; Decontul special de TVA - Formular 301; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea TVA - formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; Declaraţia privind TVA datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat - Formular 311. De asemenea, acelaşi termen se aplică şi în cazul Declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna septembrie 2013 - Formular 390 VIES, respectiv Declaraţiei informativa privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional - Formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna septembrie 2013 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară sau trimestrială.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.