Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează, începând de marţi, adeverinţe pentru crescătorii de animale, beneficiari ai măsurii DR 06 - Bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi nebancare ce au încheiat convenţii cu APIA, pentru anul de angajament 2023, a anunţat instituţia de plăţi.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2023, pentru DR 06 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

Prin adeverinţă se confirmă valoarea de 85% din suma solicitată în cererea de plată aferentă anului de angajament 2023.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverinţa cuvenită beneficiarului pentru Plăţile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2023.

Potrivit sursei citate, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 703/2013, care stabileşte condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.

În ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

Până în prezent, APIA a încheiat Convenţii cu nouă instituţii bancare şi nebancare şi cu cele două fonduri de garantare, FGCR şi FNGCIMM.

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare, respectiv FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei: www.apia.org.ro.