Autoritatea Naţională Sanitar Veterinaă şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) vine în întâmpuinarea crescătorilor de animale cu o serie de recomandări pentru anotimpul rece.

Recent Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis avertizări meteorologice pentru fenomene severe: temperaturi deosebit de scăzute, vânturi deosebit de reci şi căderi masive de zăpadă. În acest context, ANSVSA reaminteşte crescătorilor de animale care sunt obligaţiile acestora pe timp de iarnă. Astfel, aceştia trebuie să: asigure un adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii; asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ ( în funcţie de specie, talie şi stare fiziologică) şi calitativ (prospeţime, raport energetic, etc.); verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia; verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică; la orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă. În acelaşi timp, Autoritatea a venit şi cu o serie de recomandări pentru transportatorii de animale vii. Aceştia sunt obligaţi: să nu efectueze transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt  puternic şi căderi masive de zăpadă, decât dacă este neapărat necesar; să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile; să verifice dacă există condiţii adecvate de microclimat în  mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată a transportului; la temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maxima de încărcare autorizată  în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică; pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul animalelor; porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute. În cazul în care în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub 0° C, este obligatoriu ca, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii. "Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare astfel încât să evite orice suferinţă inutilă animalelor şi să asigure cel puţin standarde minime privitoare la bunăstarea animalelor deţinute"- se precizează în Comunicatul instituţiei.