Bugetul total al programului este de 60,89 milioane de lei (peste 13 milioane de euro), iar potenţiali beneficiari sunt cel puțin 244 de microîntreprinderi.

Procedura publicată spre dezbatere publică la data de 7 ianuarie în fază de proiect, de către Direcţia pentru IMM, este inclusă într-un nou program de finanțare a intreprindrilor mici și mijlocii, destinat microindustrializării şi dispune de un buget total  de 60,89 milioane de lei (peste 13 milioane de euro). Concret, Programul naţional multianual de microindustrializare este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), prin structura guvernamentală din domeniul sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării IMM, se arată în proiect. Procedura instituie o schemă de ajutor de minimis, acordarea finanţărilor pentru circa 244 de microintreprinderi fiind posibilă cu respectarea unor criterii clar stabilite. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii beneficiari sunt următoarele: alocaţia financiară nerambursabilă să reprezinte maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 250.000 lei/beneficiar; contribuţia proprie - minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului. Astfel, beneficiarul trebuie să vină cu minimum 27.800 de lei (6.150 de euro), astfel încât investiția totală prin program să ajungă la cel puțin 277.800 de lei (61.500 de euro). Pot fi beneficiari microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii care au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei, cu capital social integral privat, respectiv asociaţii, acţionarii sau administratorii care deţin mai multe societăţi pot aplica în cadrul programului doar o singură societate. Potenţialii beneficiari trebiuie, de asemenea: să aibă el mult 5 ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de afaceri; să nu aibă datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru (solicitanţii care au datorii eşalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul); să reinvestească anual minim 30% din profit pe o perioadă de 3 ani începând cu anul următor primirii alocaţiei financiare nerambursabile; să angajeze până la depunerea decontului minim 2 salariaţi pe perioadă nedeterminată şi program normal de 8 ore pe zi şi să menţină numărul de salariaţi pe perioadă nedeterminată existenţi la momentul înscrierii cumulat cu locurile de muncă nou create în cadrul programului, pe o perioadă de 3 ani începând cu anul următor primirii alocaţiei financiare nerambursabile; să nu fi depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică. Se poate solicita finanţare, printre altele, pentru: echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru - inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare; aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale; investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de invenţie, mărci de produse si servicii, software pentru comerţul on-line; echipamente IT tehnică de calcul (tip PC); achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie, inclusiv din elemente prefabricate; achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de lucru sau producţie etc. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maxim 100 de puncte posibile.